Concursul pentru desemnarea conducerii SC Nova Apaserv SA şi-a consumat luni ultima etapă. După aproximativ şase ore de discuţii şi analize Consiliul de Administraţie a luat practic decizia păstrării pe posturi a actualilor directori.
Astfel, directorul general
Gabriel Cârlan a avut o medie de
9,16, directorul adjunct
Neculai Gheorghincă a fost notat cu
9,33, iar directorul adjunct operaţional
Ady Petruşcă a primit
9,50. Social-democratul a obţinut oarecum paradoxal cea mai mare notă întrucât din CA-ul operatorului de apă şi canalizare fac parte numai doi PSD-işti şi trei PNL-işti, ori liberalii au avut note mai mici. Stelian Dumitrescu, înscris în concurs pentru funcţia de director adjunct operaţional, a avut media 8, însă în ceea ce priveşte partea tehnică a interviului a avut o prestaţie foarte bună, dând dovadă de o cunoaştere excelentă a reţelei, lucru care a determinat formularea unei propuneri de a fi cooptat într-o formă în noua echipă de conducere. Fiecare candidat a trebuit să prezinte un plan de management şi să răspundă la zece întrebări extrase din şapte acte normative.
CITEŞTE ŞI:
Candidat surpriză la conducerea Nova Apaserv – DOCUMENT