Directorii unităților de învățământ din județul Botoșani au participat astăzi la o ședință organizată de conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ).
Întrunirea a avut loc la Casa Sindicatelor pe ordinea de zi fiind mai multe puncte. Printre altele, a fost prezentată situația din învățământul botoșănean după încheierea primului semestru.
Șefa educației botoșănene, Ada Macovei, a vorbit de la situația copiilor aflați în abandon școlar la cei cu părinții plecați în străinătate.
A trasat sarcini directorilor care vor avea de făcut tot felul de raportări, dar le-a și mulțumit pentru întreaga colaborare.
„Mulțumim pentru orele lucrate în zilele libere, pentru tot ce faceți astfel încât școala dvs. să arate, să se simtă ca o școală modernă și europeană”,
Ada Macovei, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
Ședința a durat mai bine de două ore, iar unii directori au început „să butoneze” telefoanele.
Ca atare, Ada Macovei a ținut să le atragă atenția.
„Am văzut, așa, că aveți urgențe mulți dintre dvs. și mai stați pe telefoane. Poate acum sunteți un pic atenți un minut...”,
Ada Macovei, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
De asemenea, reprezentanții Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au prezentat situația agresiunilor din școli.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Încă un post scos la concurs în Spitalul Județean „Mavromati”: CARE sunt cerințele obligatorii
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Avertisment pentru primari sau șefi de instituții să-și scoată toate salariile la vedere
Gabriela Erdic
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Aproape 600 de botoșăneni și-au găsit loc de muncă în ultimele două luni prin AJOFM
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Se caută director economic la Consiliul Județean Botoșani: LISTA locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile