Decizia Curţii Constituţionale a României de declarare ca fiind neconstituţional şi ultimul proiect de lege adoptat de Guvern privind modificarea legii funcţionarilor publici, îi lasă din nou pe actualii directori în aer.
Teoretic, potrivit legii, nici unul dintre cei care îşi exercită în prezent atribuţiunile în fruntea instituţiilor deconcentrate nu mai are drept de semnătură şi ocupă aceste posturi abuziv. Mai mult, Guvernul din nou lasă lucrurile la voia sorţii, nevenind cu nici un fel de act normativ pentru intrarea în legalitate.
Narcis Dreţcanu: Îmi asum responsabilitatea semnării actelor oficiale
De exemplu, la Casa Judeţeană de Pensii, instituţie care gestionează sume semnificative pentru plata drepturilor financiare către pensionari, actuala conducere ocupă aceste funcţii ca personal contractual, cu toate că, în vigoare a rămas legea funcţionarilor publici, care prevede ca aceste persoane să aibă statutul reglementat de lege. „A nu mai semna acte înseamnă a paraliza jumătate din populaţia judeţului, pentru că această instituţie se ocupă de plata unor drepturi financiare în cazul unui număr de aproximativ 138.000 de botoşăneni. Îmi asum această decizie şi voi semna în continuare documentele din cadrul instituţiei pentru a nu perturba activitatea, ce se va întîmpla în continuare nu am idee”, a declarat Narcis Dreţcanu, director coordonator adjunct CJP. Totodată, şeful CJP a mai afirmat că, nici din partea CNPAS nu s-a primit vreo dispoziţie în privinţa funcţiilor de conducere.
Sorin Şologon: Eu oricum am fost funcţionar public şi înainte
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, o altă instituţie importantă, cel puţin prin prisma serviciilor oferite către categoriile sociale defavorizate. ”Eu nu ştiu nimic despre chestia asta, iar a doua problemă se pune în felul următor, deci eu am plecat de pe post de funcţionar public a Agenţiei de Prestaţii Sociale deci cu atît mai puţin eu zi că m-ar afecta problema asta”, a declarat şi Sorin Şologon, directorul coordonator al AJOFM, care la rîndul său susţine că îşi desfăşoară activitatea în parametri normali şi semnează documentele din interiorul instituţiei. Nici Sorin Şologon nu a primit vreo precizare din partea forurilor centrale, respectiv Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă cu privire la legalitatea funcţiei pe care o deţine.
Gabriela ERDIC
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile