Doi dintre şefii instituţiilor de cultură subordonate Consiliului Judeţean şi-au depus deja proiectele de management pentru următorii cinci ani de zile. Este vorba despre directorul Muzeului Judeţean, Lucica Pârvan şi cel al Bibliotecii Judeţene Mihai Eminescu, Cornelia Viziteu.
Cele două şi-au depus deja proiectele pentru continuarea actului managerial şi au toate şansele să rămână în fruntea instituţiilor de cultură dat fiind faptul că şi la evaluarea anuală au obţinut note maxime.
„Au fost înregistrate două depuneri pentru management în fruntea instituţiilor de cultură, cererile de depunere sunt în termen, este comisia care se ocupă eu nu mă implic în activitatea lor. La Muzeu şi Bibliotecă au depus cele două doamne care sunt în funcţie acum”, a declarat
Paul Pavăl, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.
Potrivit şefului din CJ, braţul lung al politicului pare să nu fi ajuns şi în structurile de cultură unde, din câte ştie nu s-ar fi purtat negocieri în cadrul alianţei pentru desemnarea unor persoane care să se afle la conducere.
„Nu am discutat nici, niciodată despre aşa ceva, eu nu împart funcţii şi nu ştiu de aşa ceva. Sunt oameni care îşi depun proiecte de management şi atâta tot”, a mai spus
Paul Pavăl. Singurele posturi scoase la concurs în instituţiile de cultură subordonate CJ sunt cele de la Memorialul Ipoteşti, Rapsozii Botoşaniului şi Centrului de Creaţie unde ocupanţii funcţiilor sunt Miluţă Jijie, Ioan Cobîlă şi Ion Ilie.
CITEŞTE:
DOCUMENT 3 posturi de directori la concurs, candidaţii trebuie să aibă pregătire culturală