Astăzi, 30 ianuarie 2018 mai mulți directori ai unor instituții de la Botoșani au fost prezenți începând cu ora 10:00 în sala „Nicolae Iorga” a Prefecturii.
Acolo a avut loc prima ședință din acest an a Colegiului Prefectural .
O întâlnire în care s-au prezentat roadele muncii din anul 2017, dar s-au făcut și planuri pentru anul 2018.
Primul punct pe ordinea de zi a fost prezentarea activității Colegiului Prefectural în anul 2017.
După această prezentare s-a trecut la cel de-al doilea punct și anume aprobarea planului de acțiuni pentru realizarea în județul Botoșani a politicilor naționale, de integrare europeană și intensificare a relațiilor externe în anul 2018.
Acest plan a fost realizat de un număr de 11 instituții printre care Instituția Prefectului, Consiliul Județean, Agenția pentru Ocuparea Forțelor de Muncă (AJOFM), Agenția Pentru Protecția Mediului, Direcția pentru Agricultură, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ)
Prefectul a dat citire ordinului de aprobare a acestui plan, neînregistrându-se niciun vot negativ.
Click AICI pentru a vedea planul de acțiuni întocmit
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024