Printre cei care a luat cuvântul la premierea sportivilor botoșăneni a fost directorul adjunct al Clubului Sportiv, Andrei Amos.
Andrei Amos a adus în atenția participanților performanțele realizate în cadrul Clubului Sportiv Botoșani.
„Vreau să vă aduc la cunoștință că anul 2018 a fost pentru Clubul Sportiv Botoșani un an excelent din punct de vedere al performanțelor sportive. Pe lângă medaliile obținute la competițiile naționale, Cupa României, Campionatele Balcanice, Campionatele Mondiale a fost primul an din istoria clubului când am obținut medalie și la cea mai prestigioasă competiție internațională și anume jocurile olimpice pentru tineret”,
Andrei Amos, director adjunct Clubul Sportiv Botoșani
Directorul Clubului Sportiv le-a felicitat mai întâi pe Sabina Baltag, Tabita Maftei și Alina Balețchi pentru rezultatele excepționale obținute la Olimpiada de Tineret 2018, iar mai apoi pe toți sportivii
„Doresc să-i felicit pe toți sportivii și antrenorii Clubului Sportiv Botoșani care au obținut medalii la competițiile naționale și internaționale în acest an. Știm cu toții că în spatele acestor medalii se află zeci, sute și mii de ore de antrenament și zeci de litri de transpirație. Felicitări, tuturor!”,
Andrei Amos, director adjunct Clubul Sportiv Botoșani
15 sportivi și 5 antrenori au fost premiați astăzi de către conducerea Clubului Sportiv Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024