Inspectorul şcolar general Ada Macovei a numit marţi o persoană care să îndeplinească prerogativele de director al Casei Corpului Didactic (CCD). Ea a nominalizat-o pe Cristina Manolache după ce timp de trei săptămîni, în luna martie, şeful numit de minister, Gică Manole, nu a venit la serviciu. Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean, acesta ar fi avut unele probleme de sănătate şi acum s-ar afla în concediu medical. Versiunea este parţial confirmată de cel în cauză. Manole susţine că trei sferturi din luna martie s-a aflat în repaos medical, însă acum este în concediu de odihnă. Acesta a fost numit director al CCD anul trecut de către Ministerul Educaiei şi este susţinut de PDL, fiind un apropiat al deputatului Stelică Iacob Strugaru ales pe Colegiul Darabani.