După cum Botoşăneanul v-a anunţat în exclusivitate, joi dimineaţă, consiliul de administraţie de la SC Urban Serv SA s-a întrunit în şedinţă, iar primul punct de pe ordinea de zi l-a constituit demiterea directorului general.
Începută la 9:00, întâlnirea a durat mai mult de trei ore, iar Simion Drelciuc şi-a păstrat practic funcţia la balotaj. Aceasta deoarece majoritatea membrilor CA au invocat că au nevoie de timp pentru a studia materialul depus de Cezar Nicuţă, în baza căruia s-a solicitat demiterea şefului cel mare. Ca atare, Mioara Jurgiu, Gabriel Apotrosoaei şi Manuela Aniţei s-au obţinut. Cezar Nicuţă a votat pentru, iar braşoveanul Ion Sorici s-a împotrivit, rezultând astfel o egalitate perfectă: un vot pentru, trei abţineri şi un vot contra. Acesta din urmă nu a fost prezent efectiv la şedinţă, el participând prin Skype, modalitate prin care şi-a exprimat şi opţiunea, arătând că lucrurile sesizate de Nicuţă „sunt mofturi”.
Directorul adjunct este însă decis să sesizeze Serviciul Teritorial Suceava al DNA, motivând că a descoperit mai multe suspiciuni de acte de corupţie privind achiziţiile şi resursele umane şi că, dacă actualul CA nu întreprinde un asemenea demers, atunci va fi obligat să răspundă în solidar cu precedentul. De altfel, el a şi cerut CA-ului să îl mandateze pentru depunerea plângerii, însă şi în acest caz administratorii au cerut un răgaz pentru studierea materialului, urmând ca atât această problemă, cât şi cea referitoare la încetarea mandatului de director general al lui Simion Drelciuc, să fie dezbătute la şedinţa de luna viitoare.
UPDATE:
Ion Sorici susţine că nu a catalogat "mofturi" actele prezentate de Cezar Nicuţă, explicând însă că, în opinia sa, problemele prezentate nu reclamă depunerea unei sesizări la DNA, fiind vorba mai mult de chestiuni de formă, care pot fi rezolvate în interiorul societăţii, şi nu de fond.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Declarația zilei 14 martie 2025
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile