Albert Tănasă, directorul companiei de apă a comentat protestul spontan al salariaților de la societatea pe care o conduce.
În jur de 30 de muncitori de la Nova Apaserv au încetat azi lucrul nemulțumiți de salariile mici și neacordarea tichetelor de masă.
Pentru majorări salariale, Albert Tănasă susține în continuare că nu există prevedere bugetară.
„Din punctul meu de vedere este o acțiune inexplicabilă și chiar abuzivă, aș putea să-i spun. Nu cred că indiferent cine s-ar afla pe scaunul acesta în calitate de director general, indiferent ce presiuni s-ar face din partea sindicatului sau a salariaților, ar putea să semneze niște acte ilegale. Avem un buget de venituri de cheltuieli aprobat de CJ pentru anul 2018”,
Albert Tănasă, director general SC Nova Apaserv SA
Tichetele de masă au fost acordate din economiile rezultate pe parcursul anului 2017 însă care au ajuns pentru a acoperi anul 2018 doar până în luna august.
Pentru lunile rămase din an ar fi nevoie de o rectificare de buget care să fie aprobată de consilierii județeni, în ședința ordinară din această lună.
„În prezent sunt și am identificat resursele financiare pentru acordarea tichetelor de masă pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie. Însă această chestiune este condiționată de rectificarea bugetară care urmează să aibă loc în ședința CJ din data de 26 octombrie”,
Albert Tănasă, director general SC Nova Apaserv SA
Directorul de la societatea de apă și canalizare susține că sunt mici șansele ca proiectul cu rectificarea de buget să nu fie votat de consilierii județeni. Iar ulterior, angajații de la Nova Apaserv vor primi tichetele de masă restante.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024