După ce și-a dat demisia din funcția de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani, Daniel Buga a renunțat și la postul de execuție din cadrul unității medicale, respectiv cel de inspector de specialitate în cadrul serviciului resurse umane.
Contractul său de mandat pentru funcția de conducere expira oricum în octombrie, anul acesta. Iar explicația oferită mai apoi jurnaliștilor Botoșăneanul ar fi fost o ofertă de nerefuzat din partea unei companii private cu peste 200 de salariați.
Și întrucât ar fi decis să accepte respectiva ofertă, și-a înaintat demisia din funcția de manager al Spitalului TBC Botoșani.
În realitate, pe data de 14 iulie 2020 Daniel Buga a cerut transferul la Sanatoriul Podriga aflat în subordinea Consiliului Județean Botoșani pe un post de referent de specialitate 1 A. Cerere care i-a fost aprobată, de la data de 1 august.
Ca atare din data de 3 august și-a început activitatea la Sanatoriul Podriga.
Contactat din nou de jurnaliștii Botoșăneanul, Daniel Buga, într-un mod de neînțeles la acest moment, a declarat din nou că lucrează pentru respectiva companie privată.
”Da, așa este, da. Da, acolo (Sanatoriul Podriga, nota red.) am suspendat contractul. Acolo e suspendat, pe funcția mea de bază. Ba da. Am fost două sau trei zile și apoi am suspendat contractul. Efectuez o activitate privată, nu-mi aparține, la o companie”
Daniel Buga, fost manager Spitalul TBC
(*discuția integrală poate fi ascultată în video de mai jos)
Conducerea Sanatoriului Podriga susține contrariul și afirmă că Daniel Buga se afla la serviciu inclusiv în ziua de 12 august 2020.
„Da, s-a prezentat la serviciu, cum să nu? Da, este angajatul unității, s-a prezentat la serviciu pe data de 3 august. Da, era pe aici astăzi (12 august 2020 nota red.), nu m-am întâlnit cu el pentru că nu am avut nevoie”,
Oana Norses, manager Sanatoriul Podriga
Este foarte posibil ca demisia din fruntea Spitalului TBC să fi avut totuși substrat politic în condițiile în care Daniel Buga a renunțat la un salariu de 3.200 de euro pentru unul de 4.300 de lei.
„Eu nu cred că în ziua de astăzi este esențial salariul. Dacă dlui a decis asemenea lucru probabil că are alte... E adevărat că poate diferența de salariu este mare, dar eu zic că nu cred că asta e esențial. Esențial pentru noi este că am câștigat un om foarte bun, un profesionist, pentru unitate, pe resurse umane”,
Oana Norses, manager Sanatoriul Podriga
Absolvent al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică de la Suceava, cu specialitatea de administrație publică. Are o experiență în domeniul resurse umane – sistemul medical de peste 20 de ani. În trecut a fost angajat al Spitalului Județean Mavromati.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024