Administratorul special al fostei societăţi de termoficare a oraşului solicită creşterea remuneraţiei. Pe lângă funcţia de director general la SC Modern Calor SA, Florin Sandu are totuşi timp să se ocupe şi de falimentara SC Termica SA.
El este nemulţumit de indemnizaţia de 3.000 de lei ce i-a fost stabilită în 2010 şi a trimis o scrisoare Consiliului Local Botoşani prin care roagă aleşii să analizeze „posibilitatea de a majora indemnizaţia brută lunară stabilită prin HCL 10/2010 astfel încât venitul net obţinut până în decembrie 2017 să nu se diminueze”.
Florin Sandu, care în ianuarie tocmai a fost trimis în judecată de DNA ca director al Modern Calor pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul, îşi întemeiază cererea pe OUG 79/2017 privind trecerea contribuţiilor la bugetul de stat de la angajator la angajat.
Totodată, face trimitere şi la OUG 90/2017, care în preambul vorbeşte despre „necesitatea reglementării posibilității de creștere a remunerațiilor brute ale administratorilor și directorilor întreprinderilor publice ca urmare a modificărilor legislative aduse contribuțiilor sociale obligatorii prin OUG 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, astfel încât venitul net al acestora să nu se diminueze”.
Primăria Botoşani a pregătit un proiect de răspuns în care se menţionează că în contractul de mandat încheiat între primar şi administratorul special al SC Termica SA nu sunt prevăzute clauze de majorare a indemnizaţiei.
De asemenea, se arată că actele normative amintite de Florin Sandu se referă la remuneraţiile brute ale administratorilor şi directorilor prevăzute în contractele de mandat perfectate conform OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, ori contractul cu administratorul special al SC Termica SA a fost semnat potrivit legii privind procedura insolvenţei.
„Vă transmitem că la cheltuielile de personal din bugetul local pe anul 2018, nu s-au alocat sume pentru majorarea indemnizaţiei administratorilor speciali ai societăţilor comerciale aflate în insolvenţă”,
Cătălin Flutur, primar.
Oana Georgescu, secretar municipiu.
Proiectul de răspuns va fi supus dezbaterii Consiliului Local Botoşani în şedinţa din 28 februarie.
Florin Sandu a formulat amintita solicitare în condiţiile în care anul trecut AGA de la SC Modern Calor SA a hotărât să distribuie inclusiv la directori o parte a profitului, adică o sumă în jurul a 25.000 de lei sau, dacă vreţi, un sfert de miliard de lei vechi.
Botoşăneanul a arătat în mai multe rânduri că nici măcar un sfert din banii încasaţi de falimentara Termica nu ajung la bugetul de stat, cel mai mare creditor al societăţii şi asta în principal din cauza cheltuielilor de procedură.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
CERERE MAJORARE INDEMNIZAȚIERedacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024