Directorul Oficiului Judeţean de Poştă (OJP) a intrat în concediu de odihnă fiindcă îi era frică de faptul că nu o să mai ajungă să beneficieze de el. Ştefan Mihai a intrat în repaus pe 16 mai şi în acest moment nu ştie foarte clar dacă mai este sau nu director.
El a aflat neoficial că în urma unei întâlniri pe care sindicatele din Compania Naţională „Poşta Română” au avut-o cu ministrul Comunicaţiilor Dan Nica s-a decis demiterea tuturor conducerilor de OJP-uri şi organizarea de concursuri la care cei îndepărtaţi de pe posturi nu vor avea voie să participe.
„Mi-am luat acum concediu pentru că oricum îl pierdeam că ăştia oricum mă demit. Oricum o să mă cheme că găsesc ei motive să mă demită, nu-i nici o problemă”, a afirmat
Ştefan Mihai. Acesta susţine că nu şi-a luat concediu în 2009 şi nici în 2010 şi că în 2011 a beneficiat de numai 15 zile. Directorul OJP a respins orice acuzaţie de implicare a unităţii în campania electorală, prezentând chiar adrese pe care le-a trimis în teritoriu prin care interzicea angajaţilor să facă politică în timpul programului. El a menţionat că pierderile uriaşe pe care compania le are provin din precedenta guvernare, când s-au încheiat contracte păguboase cu firme private.
CITEȘTE ȘI:
PSD-iştii coc schimbarea directorului de la Poştă fiindcă face "golănii"