Unul dintre directorii de instituții publice deconcentrate de la Botoșani se războiește cu Primăria Botoșani. Nu pentru el, ci pentru unitatea pe care o conduce.
Eugen Mateciuc, directorul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Botoșani, a emis anul trecut o adresă către municipalitate prin care anunța că nu mai achită redevența pentru terenul pe care este construit sediul instituției pe care o conduce.
Și asta la finalul unui contract ce a durat 25 de ani.
Directorul de la APM solicita punerea la dispoziție a terenului de 970 mp cu titlu gratuit, iar solicitarea sa a fost reiterată pe data de 22 mai 2018.
„Prezenta solicitare se întemeiază pe faptul că imobilul construcție edificat în 1992 de către Ministerul Mediului are destinația de sediu al APM, iar potrivit art. 2 alin. 2 din H.G. 1000/2012, agențiile județene pentru protecția mediului au statut de servicii publice deconcentrate”,
Solicitarea APM către Primărie
Iar consiliile locale, conform legii administrației publice locale, pot da în folosință gratuită pe termen limitat bunuri către servicii publice, se mai arată în adresa respectivă care pe lângă semnătura directorului, mai are și una din partea avocatului Simona Rotaru.
Răspunsul Primăriei este tranșant:
„Nu putem proceda la emiterea unei hotărâri de Consiliu Local de dare în folosință gratuită a terenului, cât timp acest teren a făcut obiectul unui contract de concesiune încheiat cu instituția dvs. Mai mult, toate dispozițiile legale invocate prin solicitarea dv. se referă la posibilitatea de a acorda terenul cu titlu gratuit nu și o obligație imperativă în sarcina instituției noastre”,
Răspunsul oficial al Primăriei Botoșani
Există deja o HCL în vigoare prin care este stabilit nivelul redevenței și care este de 57,59 lei pe metrul pătrat pe an pentru suprafaţa ocupată de clădire, respectiv 11,07 lei pentru spaţii verzi şi accese. În total, APM ar trebui să achite anual 31.671 lei.
Funcționarii din Primărie au subliniat că municipalitatea POATE acorda terenuri cu titlu gratuit serviciile de utilitate publică dar nu este OBLIGATĂ prin lege să procedeze la acest lucru.
DESCARCA APLICATIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
COD GALBEN prelungit: Meteorologii au actualizat prognoza
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Angiograful ultraperformant ajunge săptămâna viitoare la Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă, în pericol să se facă scrum, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024