Gheorghe Pricopi, directorul societăţii Urban Serv a cumpărat de la Cătălin Flutur, primarul municipiului, un garaj situat în zona centrală a oraşului, în valoare de 4.000 de euro. Şeful societăţii de salubrizare susţine că, timp de un an de zile a încercat să îl convingă pe primar să îi vîndă garajul.
Potrivit declaraţiei de avere a primarului Cătălin Flutur, la capitolul bunuri înstrăinate în cursul anului precedent, este trecut un garaj, care i-a fost vîndut lui Gheorghe Pricopi, în septembrie 2010, printr-un contract de vînzare-cumpărare. Şeful societăţii Urban Serv susţine că a depus multe eforturi pentru a-l convinge pe primar să îi vîndă garajul, în condiţiile în care Cătălin Flutur s-a mutat din zona
în care a locuit în municipiu, la Alfa Land. „
Eu stau în buricul tîrgului, vis a vis de Casa Sindicatelor, iar garajul este în spate, este un imobil pe care l-am cumpărat şi aşa stau într-un apartament cu două camere şi nu mi-am făcut vilă, măcar un garaj să am. Garajul are curent, are apă şi este în centrul oraşului, eu m-am rugat de el un an de zile să mi-l vîndă că nu vroia, el a rămas cu apartamentul şi îl lasă la un băiat”, susţine
Gheorghe Pricopi. Potrivit acestuia, din banii obţinuţi pe garaj, primarul i-ar fi cumpărat fiului său un scaun stomatologic performant.
Gheorghe Pricopi a mai investit 1.000 de euro în garaj, deşi nu are maşină
Şeful de la Urban Serv susţine că a mai investit o sumă în garajul achiziţionat de la primar, cu toate că nu deţine o maşină personală de circa doi ani de zile. „
Eu am mai investit, am dat cu var şi am dat 1.000 de euro pe o uşă cu telecomandă la garaj, acum am garaj de 5.000 de euro. Nu am maşină personală dar o să îmi cumpăr, că eu am vîndut-o pe cea care am avut-o, dar îl folosesc acum ca depozit, că nu mai am loc în casă, ţin hainele de vară acolo”, a mai spus
Gheorghe Pricopi.