De departe cel care a vorbit cel mai mult la sedința festivă de astăzi a pompierilor, a fost, oarecum surprinzător, președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți.
Și acesta a trecut de la poanteşi critici până la laude aduse pompierilor.
Glumind, acesta a spus că o să citească raportul care fusese deja prezentat cu câteva minute înainte de colonelul Cristian Amarandei.
”Am luat raportul prezentat de dl Amarandei, îl mai citesc o dată. Mi-a plăcut citatul din document: Să formezi o echipă este doar începutul. Să rămâi împreună este progresul. Să lucrezi împreună este succesul.”
Costică Macaleți, președinte Consiliul Județean
Dat fiind faptul că evenimentul a avut loc în sala de la Casa Tineretului, acesta a ținut să-i mulţumească lui Traian Apetrei pentru găzduire, însă a făcut și o remarcă: `Dacă făceați un pic de căldură era mai bine. După ce ne primiți mai suntem și critici.”
Criticat a fost și unul dintre vicepreședinţii CJ: "DL vice Liviu Toma veniți în față, după ce că ați întârziat..”.
Într-un final s-a adresat și angajaților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
„Pompierii în sondaj stau cel mai bine. Cred că Biserica Ortodoxă stă mai bine decât dvs. Și asta nu întâmplător. Eu vreau să vă felicit și să vă spun că aveți o misiune importantă, diversificată în ceea ce înseamnă activitatea județului. Diversitatea activității pe care o depuneți este foarte, foarte mare. De la urgențe majore, cum ar fi inundații, înzăpeziri, explozii, la motani în călduri în copaci pe care tot dvs. îi dați jos. Și nu o spun cu niciun fel de ironie pentru că societatea s-a obișnuit ca domniile voastre să interveniți. Și pentru acest lucru apreciez cu atât mai mult activitatea”,
Costică Macaleți, președinte Consiliul Județean.
Și un ultimul rând, Costică Macaleți i-a adresat câteva cuvinte și inspectorului general Daniel Marian Dragne.
„N-aș vrea să am senzația că, dacă suntem de la Botoșanim suntem uitați de lume. De la București până la Botoșani există un singur indicator cu Botoșani. Vă rog să vă faceți program să vizitați măcar câteva obiective din județul Botoșani”,
Costică Macaleți, președinte Consiliul Județean.
De asemenea, acesta l-a rugat pe Marian Dragne să doteze cu tot ce trebuie ISU Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024