Ceea ce s-a întâmplat ieri, duminică, 13 mai 2018 la Stațiunea de Cercetare Popăuți a mirosit greu a comunism și lăudăroșenie.
Pregătirile pentru primirea ministrului Petre Daea au semănat cu cele din urmă cu mai bine de două decenii când marele oaspete era conducătorul iubit, Nicolae Ceaușescu.
Iar mai apoi, vizita per ansamblu printre oameni, a avut un puternic gust de campanie electorală. Petre Daea, ministrul popular printre oamenii de la sate a dat într-adevăr dovadă de o răbdare aproape fără limite și s-a lăsat plimbat pe la toate standurile unde a ascultat toate cuvintele pe care i le-au adresat oamenii.
Pe lângă el roiau politicienii de la Botoșani, într-o luptă de care pe care să fie mai aproape de umărul ministerial. Din nou, la o sărbătoare câmpenească, printre animale și prin iarbă, s-au putut observa pantofii cu toc cui la doamne și cei din lac asortați cu sacou și cravată, la domni.
Evident turul de forță printre alegători a culminat cu urcarea pe scenă, considerată un fel de cireașă de pe tort, la care unii nu au avut acces. De pe scenă ”norocoșii” le făceau semne insistente celor care ar fi trebuit să se regăsească printre ei, să-i vadă tot poporul.
Și la microfon s-a dat drumul la cascada de laude și discursuri politicianiste. Liberalul Ionică Nechifor nu mai prididea să-i mulțumească ministrului agriculturii că ”i-a salvat stațiunea și i-a șters datoriile istorice”, asta în timp ce, colegii lui de partid critică la foc automat PSD-ul.
Senatorul Doina Federovici l-a adoptat pe Petre Daea, pe care l-a făcut „fiu al satului botoșănean”, după ce acesta a primit titlul de onoare al comunei Manoleasa. Un titlu oferit practic pentru că ministrul și-a făcut treaba pentru care este plătit.
Deputatul Marius Budăi a devenit mai nou ”președintele comisiei de buget finanțe”, aceasta fiindu-i funcția anunțată la evenimente publice, de parcă oamenii de la Popăuți ar fi la curent cu ce înseamnă asta. Fostul șef de la Casa de Pensii s-a lăudat că plătește subvențiile în agricultură, deși atribuțiile Parlamentului sunt cu totul altele, iar instituțiile care fac astfel de plăți sunt fie APIA, fie Direcția Agricolă.
Imaginea per total a fost aceea de laude adresate ministrului Petre Daea că s-a obosit să ajungă la Botoșani și pentru PSD, care a făcut ce a promis. Pentru că politicienii nu știu să facă și să tacă.
CLICK pe VIDEO de mai jos pentru toate discursurile
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024