O nouă dispută în educaţia botoşăneană. De această dată ea nu mai pleacă direct de la salariu, ci de la o pensionare. Profesorul Ana Bărculeţ îndeplineşte la sfârşitul acestui an de învăţământ vârsta pentru ieşirea din câmpul muncii şi a solicitat rămânerea la catedră, însă Inspectorul Şcolar Judeţean i-a respins-o.
„Sunt atâţia profesori tineri care vor să muncească şi nu au unde”
Cererea a fost formulată în luna martie întrucât cadrul didactic de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” doreşte să mai predea măcar un an. Ana Bărculeţ, care a fost şi inspector şcolar general adjunct în 2009, are 59 de ani şi câteva luni şi a trimis o adresă care şi-o motivează prin noua lege a educaţiei şi un ordin al ministrului, acte normative care în opinia sa îi dau dreptul să mai profeseze. Consiliul de administraţie al IŞJ nu a fost însă de acord.
„Sunt atâţia profesori tineri care vor să muncească şi nu au unde. Am o mamă care îmi vine cu doi copiii de mână şi cu lacrimi în ochi să îmi ceară un post”, a motivat decizia
Ada Macovei, inspector şcolar general. În plus, ea a mai arătat că prin pensionarea Anei Bărculeţ, dar şi a altor cadre aflate în situaţii similare, s-ar face economii la bugetul educaţiei deoarece debutanţii intraţi în sistem ar avea salarii considerabil mai mici.
Proces pregătit pentru respectarea egalităţii de şanse
Cea vizată de măsură nu este însă tocmai de aceeaşi părere.
„N-am primit încă un răspuns în scris, nu am motivaţia, dar am înţeles că ei susţin că, dacă vine unul mai tânăr are un salariu mai mic şi se fac economii”, ne-a spus
Ana Bărculeţ. Cadrul didactic de la „Asachi”, care este şi consilier municipal PSD, susţine însă că acesta este doar jumătate din adevăr şi că, dacă ea şi alţi profesori pensionabili ar rămâne la catedră automat şi impozitele aferente salariilor plătite statului român vor fi mai mari. Pe de altă parte, în condiţiile în care IŞJ refuză să îi accepte cererea de a rămâne la catedră minim un an, Ana Bărculeţ intenţionează să solicite să i se aprobe… cinci ani. Mai concret ea se gândeşte foarte serios să deschidă un proces pentru discriminare sexuală şi nerespectarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi să ceară rămânerea la catedră până la vârsta de pensionare a bărbaţilor.
„Asta da, aşa este, dar aştept motivaţia lor”, ne-a mai spus
Ana Bărculeţ.