Încălzirea vremii din ultimele zile duce la o prezenţă mai vizibilă a cetăţenilor în spaţiul public, care au schimbat hainele groase de iarnă cu altele mai lejere.
Ar fi foarte bine însă dacă unii ar înţelege că ,,strada” nu este locul cel mai indicat pentru consumul de băuturi alcoolice, asociat de multe ori cu producerea unor fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice care deranjează locatarii din zonele în care acestea au loc.
În doar 12 ore, jandarmii au sancţionat în municipiul Botoşani nu mai puţin de opt tineri, intervenţiile având loc în urma unor solicitări telefonice sau constatării directe pe timpul executării misiunilor specifice.
Miercuri seara, la ora 19.20, cinci tineri cu vârste între 18 şi 21 de ani au fost amendaţi cu câte 100 de lei pentru consum de băuturi alcoolice după ce jandarmii i-au observat la intersecţia străzilor Humăriei şi Popa Şapcă, în urma distracţiei rămânând pet-uri goale de bere şi un covor consistent de coji de seminţe, un ,,bun exemplu” pentru copiii care se jucau în apropiere.
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024