Distracţie, focuri de artificii, lasere şi mult dans la nunta anului – VIDEO
Nunta lui Mircea şi a Manuelei Flutur, a avut din plin ingredientele necesare pentru a fi una reuşită. Povestea frumoasă de dragoste dintre cei doi tineri a culminat sâmbătă, 30 iulie 2011 la Alfa Land, cu o nuntă ca în poveşti. Se pare că alături de cei doi miri au fost aproximativ 300 de nuntaşi, în special apropiaţi ai familiei sau colaboratori, nefiind însă prezente şi persoane politice importante de la nivel central.
Mirii au încântat pe lângă tinereţe, exuberanţă şi fericirea care li se citea pe feţe, cu un dans al cărei coregrafie a fost realizată de cunoscuta Vica Bucun. Primarul Cătălin Flutur, împreună cu soţia sa Gabriela au afirmat că îşi doresc cât mai curând un nepoţel, sau o nepoţică. „Este un moment unic pentru noi, ne bucurăm extraordinar, este o fericire deosebită, pentru că sunt nişte copii extraordinar de frumoşi şi de cuminţi la care noi ţinem foarte mult, iar ceea ce se întâmplă în seara asta aici, deci toată această comunicare între toţi invitaţii şi actorii principali, este un lucru extraordinar. Le doresc să fie sănătoşi şi cel mai mult le doresc să ne aducă un nepoţel sau o nepoţică”, a afirmat Cătălin Flutur, el fiind completat de soţia sa „Să ne facă bunici mai repede”. „Să ne facă bunici pentru că ne dorim de foarte mult timp”, a încheiat Cătălin Flutur.