Francisca, frumoasă artistă din Botoșani a lansat o nouă piesă și un nou videoclip de data această în colaborare cu Proconsul și UDDI.
„Arunci cu umbră” este titlul piesei, un mesaj puternic pe care artiştii vor să-l transmită legat de un subiect, pe cât de sensibil şi delicat, pe atât de amplu şi marcant – violenţă domestică.
“Arunci cu umbră” este un proiect de suflet, cu un mesaj sincer, poate chiar cel mai profund de până acum, dintre toate piesele mele! Să ne reamintim că iubirea este singurul sentiment care te face să simți că trăiești, iar muzica vindecă orice rană”, a declarat Francisca într-un comunicat de presă
Violenţa domestică este un subiect important şi foarte des întâlnit în România şi nu numai. Francisca, Proconsul şi UDDI, împreună cu Poliţia Română şi M.A.I., ne amintesc că iubirea vindecă, iubirea înalţă, iubirea vindecă, iubirea trebuie să primeze!
„Mi-am dorit colaborarea cu Procosul și cu Uddi incă din faza de schiță a piesei, iar totul a decurs natural. Băieții au ascultat piesa, le-a plăcut și au acceptat imediat provocarea! Cu Uddi am fost colegă la X Factor, unde s-a legat o prietenie și o primă piesă, “Piatra de pe inimă”, cât despre Proconsul... le știu toate piesele! Sunt fan, încă de când eram mică şi am început să îmbrăţisez acest drum, al frumosului, al muzicii. Împreună cu acești talentați artisti, cu oamenii care au muncit la acest proiect, cu Poliţia Română și cu M.A.I, am dat start-ul unei campanii anti-violență! Dorim să tragem un semnal de alarmă și să sprijinim persoanele care, conform statisticilor, sunt vulnerabile în astfel de situații nefericite; să găsească puterea de a cere ajutor și de a pune capăt suferinţei”, adaugă Francisca.
Francisca a aratat fabulous la filmari. Artista a purtat o rochie diafana, roz, aleasa cu grija de catre stilista ei personala Lucy Faur. Nici machiajul nu a fost mai prejos, aceasta purtand un machiaj ce i-a scos in evidenta trasaturile exotice.
“Glam! Acesta este cuvantul prin care pot descrie look-ul Franciscai din ziua filmării videoclipului ei. Lumea frumuseții se află într-o continuă schimbare, iar tendințele ne servesc pe tavă cât mai multă expresivitate și libertate în abordarea oricărui tip de makeup. Exact pe acest principiu am mers și eu în construirea makeup-ului perfect pentru Francisca. Vestimentatia a reprezentat punctul de plecare în alegerea nuantelor potrivite, cu care am creionat cele mai frumoase trasaturi ale Franciscai. Culoarea calda a rochiei, de un roz pastel, mi-a oferit mai multa libertate decât mi-as fi imaginat. De aceea, cel mai potrvit mi s-a parut un machiaj glam, usor smokey, un look de tipul “sunset eyes”. Astfel, ochii ei au capatat acea stralucire naturala, care a oferit efectul dorit pe camera” a declarant Irina Nita
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024