Au dat cărțile pe față: cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste!
Astăzi, botoșăneanca Francisca și renumitul influencer TJ Miles au venit în platoul emisiunii La Măruță și au recunoscut că, oficial, formează un cuplu.
Fosta soție a botoșăneanului luptător MMA Bogdan Lățescu a mărturisit sentimentele pe care le-a purtat dintotdeauna lui TJ Miles: „O chimie între noi a existat întotdeauna. E un personaj din showbiz cu care am avut o chimie foarte bună”. Astfel, a apărut o întrebare naturală: „Motivul divorțului tău a fost faptul că te-ai îndrăgostit de TJ?”.
Fără să stea pe gânduri, vedeta a negat: „În niciun caz. Dacă undeva e foarte bine, nu este loc de altcineva. Lucrurile s-au întâmplat natural”.
Mai mult decât atât, fostul concurent Survivor a fost cât se poate de deschis în declarațiile lui despre actuala sa iubită: „Când am văzut-o, a fost o chestie wow. Două suflete s-au întâlnit, dar drumul era lung. În momentul în care am întâlnit-o, nu știam că e măritată. Am aflat pe parcurs și m-a făcut să mă gândesc de 5000 de ori dacă asta este ceva ce vreau să fac, dar doi oameni care sunt destinați să fie împreună... orice ar fi, se întâmplă!”, a spus acesta.
Cei doi îndrăgostiți au povestit și despre momentul în care au decis să formeze un cuplu: „În Bali s-au oficializat lucrurile. A fost un drum greu pentru noi”, a declarat TJ Miles.
În exclusivitate, TJ Miles și-a mărturisit frica de a-i întâlni părinții iubitei sale din Botoșani: „Cred că vor să mă omoare!”. Dacă TJ Miles a fost cu adevărat vinovat sau nu de destrămarea căsniciei Franciscăi, doar timpul o va spune.
La începutul acestui an, Francisca avea să anunțe în cadrul aceleiași emisiuni faptul că a pus punct căsniciei cu soțul ei, după aproape 10 ani de relație și trei de căsnicie. Cei doi au cântărit foarte mult decizia, spunea vedeta la acea vreme, însă nu au mai reușit să treacă peste lucrurile care s-au tot adunat în timp.
„Noi nu mai suntem împreună de la sfârșitul lunii septembrie. A fost o relație frumoasă. Bogdan e un om minunat, pe care îl voi iubi si aprecia toată viața. El a ajutat la Francisca de astăzi. Nu a mai mers din multe motive. Am stat ne-am gândit, sunt lucruri adunate în timp. Ruptura s-a produs în timp și chiar mă întreb dacă am procedat corect că am tăcut de când s-a produs ruptura. Așa am știut eu să gestionez situația în momentul respectiv. Îmi e greu să vorbesc despre asta. Sunt multe amintiri. Pentru aceste amintiri ne-am gândit foarte mult (n.r. dacă să divorțeze).”, a declarat Francisca Dulceanu, în cadrul emisiunii „La Măruță”, la ProTV, în luna ianuarie.
Unul dintre motivele care ar fi produs divorțul ar fi fost distanța, spunea pe atunci Francisca.
„Businessul îl ținea pe drumuri, ceea ce fac eu mă ținea pe drumuri. Noi făceam un real efort să fim în locurile acelea împreună. Sunt chestii care nu sunt grave, dar prin care trece orice cuplu. Din orgoliu poate am băgat lucruri sub preș, poate nu am vorbit cât trebuia să vorbesc. Când e roz si minunat nu există să te apropii de altă persoană. Eu zâmbesc cu oricine. Bogdan e un pic mai rezervat și asta mi-a și plăcut la el, că e diferit față de mine. Între noi nu a fost o ruptură violentă. Dacă era așa, nu era un divorț amiabil. Nu a fost vorba de infidelitate”, a adăugat artista, potrivit sursei citate.
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024