Divorţ, lacrimi, suspine, anxietate, stres. Toate acestea, plus vestea că soţul se însoară cu un topmodel, au determinat-o pe Mihaela Borcea să-şi găsească refugiul în farfurie. „Mâncatul emoţional", aşa cum îl denumesc specialiştii, au rotunjit-o pe Mihaela cu 15 kg (foto jos), scrie Click.
Aflată în plin proces de divorţ, Mihaela Borcea (41 de ani) îşi vede în continuare de viaţa sa, însă nu neagă faptul că în sufletul ei există o mare dezamăgire. Femeia de afaceri a încercat să uite necazurile din viaţa personală şi a dat o fugă la Cannes, la ziua iubitei lui Cătălin Botezatu. Această petrecere, filmată de Antena 1, au arătat-o pe Mihaela mult mai împlinită, cu câteva kilograme bune în plus, semn că frigiderul a fost cel mai bun prieten al ei în ultimul timp. Contactată de
Click, cea căreia acţionarul de la Dinamo i-a făcut anul trecut cadou Hotelul Premier de la Botoşani a confirmat, cu sinceritate, însă a adăugat că şi tratamentele pe care le face la Viena şi-au pus amprenta pe silueta ei.
A ajuns la 75 kg
„Da, m-am îngrăşat 15 kilograme din cauza metalelor grele din corpul meu, dar acum am început să le dau jos. Tratamentele urmate mi-au făcut tare bine, altfel nu mai existam", a declarat
Mihaela Borcea. Afacerista are acum 75 de kilograme şi este aproape de a atinge greutatea din 2003, când, după naşterea gemenilor, ajunsese la 80 de kilograme. Atunci a reuşit însă să slăbească până la 60 de kg
(foto sus) şi, ţinând cont că este proprietara unui salon de înfrumuseţare de ultimă generaţie, nici acum nu îşi face griji că n-ar mai reuşi.
Alina Vidican (26 de ani - foto jos), viitoarea soţie a lui Cristi Borcea, are doar 50 de kilograme şi dimensiuni de fotomodel.