După scandalul monstru în care a fost implicat, tânărul din Botoșani a fost arestat preventiv.
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 208/VIII/3 din 7 martie 2024, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului R.G.C., pentru comiterea infracțiunilor de:
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În data de 19 februarie 2024, inculpatul R.G.C. ar fi promis unor agenți de poliție remiterea unor foloase necuvenite, constând în sume de bani cuprinse între 3.000 lei și 30.000 de euro, pentru ca polițiștii să nu dispună față de acesta măsurile legale, în legătură cu mai multe infracțiuni săvârșite, în aceeași dată, în urmă cu puțin timp (distrugeri provocate unui autoturism cu care s-ar fi șicanat în trafic, acroșarea unui alt autovehicul în parcarea unui mall și refuzul de a i se recolta probe biologice).
Concret, în data de 19 februarie 2024, în timp ce se afla în sediul unei secții de poliție din municipiul Iași unde urma să fie cercetat pentru aspectele menționate mai sus, inculpatul ar fi amenințat doi polițiști cu exercitarea unor violențe fizice, l-ar fi lovit pe unul dintre ei, după care, observând că această abordare nu va duce la nici un rezultat favorabil, acesta din urmă le-ar fi oferit agenților sumele de bani menționate mai sus pentru a nu fi tras la răspundere penală.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
(Foto: dezvaluirea.ro)
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024