Procurorul șef al DNA a transmis procurorului general referatul în vederea sesizării președintelui Klaus Iohannis pentru a aviza începerea urmăririi penale a fostului ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Valerian Vreme, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în dosarul Microsoft.
Fostul demnitar, originar din Viişorara, judeţul Botoşani, este acuzat că în perioadă septembrie 2010 - februarie 2012, în calitate de ministru al Comunicațiilor, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, a încheiat cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea că obiect închirierea pe o durată de 16 luni și 13 zile, cu opțiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în școli.
Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent.
Prin acest demers s-a cauzat, potrivit procurorilor DNA, pe de o parte un prejudiciu Ministerului Comunicației și Tehnologiei Informației, în valoare totală de 11,2 milioane de euro, iar pe de altă parte un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de patru volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Valerian Vreme a fost ministru timp de un an şi jumătate în Guvernul Boc. Din PDL a plecat la PMP, iar apoi la UNPR, care însă a fuzionat tot cu PMP.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
S-a făcut anunțul mult așteptat: CÂND intră banii pe cardurile de energie
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Morți de aproape 7 milioane de euro anul trecut la Botoșani
Ramona Lupu
Jan 14, 2025
Cum să alegi cele mai bune pompe de apă cu utilizări casnice și industriale
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Eficiența alimentelor versus pastilele pentru creșterea testosteronului
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Cum afectează stresul performanțele în sala de fitness și cum poți ajunge la o stare de bine
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile