Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava par să petreacă tot mai mult timp pe la Botoșani. După descinderile din urmă cu o săptămână DNA și-a îndreptat din nou atenția spre Primăria Botoșani.
S-au cerut mai multe documente privitoare la o serie de contracte de concesiune care datează încă din septembrie 2009. Unul dintre ele vizează o suprafață de teren care se află pe Bulevardul Mihai Eminescu, mai exact în zona Liceului Ștefan Luchian unde a fost construit hotelul – restaurant Belvedere ce aparține omului de afaceri Eugen Tudose.
Procurorii ar cerceta modul în care s-ar fi făcut concesiunea și dacă ar fi fost nevoie de licitație având în vedere că prețul este unul derizoriu, adică 6 lei/mp. Mai mult, la momentul în care terenul ar fi intrat în folosință privată, în zonă s-ar fi iscat un scandal monstru de la locatari din zonă care s-au plâns că li s-a restricționat accesul în cartier. Iar patronul hotelului, dacă nu ar fi avut respectiva suprafață nu s-ar fi putut acredita întrucât avea nevoie de amenajare locuri de parcare.
Contractul de concesiune din 2009 a fost valabil pe perioada construcției pentru ca în 2012 să devină permanent. Suspiciunea de ilegalitate a pornit de la faptul că documentul avea semnătura fostului primar Cătălin Flutur dar și nu și viza de legalitate din partea secretarului de Primărie. (VEZI FACSIMIL)
”Da, au fost solicitate documente privind concesiunea unui teren în perioada 2009 – 2012. Este cred al treilea sau al patrulea dosar de la DNA privind administrația precedentă în care ni se solicită documente. Mai mult nu pot să spun în acest moment”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Celelalte anchete derulate de DIICOT sau DNA vizează contractul pe termoficare ”Asistență Tehnică pentru supervizarea lucrărilor-sursă și rețele” pentru implementarea Proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Botoșani pentru perioada 2009-2028, în scopul confirmării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice”, contractul pentru concesiunea terenului pe care a fost construit Uvertura Mall dar și contractul cu firma din Suceava – SC Inginer Consulting cu privire la supervizarea unor lucrări. Toate au fost parafate pe perioada cât primar era Cătălin Flutur.
Gabriela ERDIC
[[galerie-foto]]
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024