În jurul orei 8:20 în dimineața zilei de miercuri, 23 septembrie procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava intrau în Consiliul Județean Botoșani, pe ușa din față. Șapte ore mai târziu, ieșeau pe ușa din spate, cu doar câteva mape cu documente în mâini.
Anchetatorii au fost ajutați de mai mulți jandarmi care au ajuns în Piața Revoluției cu două mașini inscripționate cu sigla Inspectoratului Județean de Jandarmi, dar și de lucrători ai Serviciului Român de Informații.
Echipajele de jandarmi au stat pe holurile CJ-ului la ușile birourilor acolo unde procurorii verificau actele. În acest timp, funcționarii din instituție își desfășurau activitatea. Cu o oră înainte de a fi finalizate cercetările la documente, autoturismul DNA a fost mutat din Piața Revoluției la intrarea din spate în CJ Botoșani. Au ieșit pe acolo în jurul orei 15:00 patru anchetatori care aveau mape în mâini și care au intrat în mașină.
Echipajele de jandarmi au ieșit pe ușa de la Instituția Prefectului. Este posibil să fi fost ridicate mai multe documente decât cele care au fost văzute în mâinile procurorilor și acestea să fi fost încărcate în mașini, tot prin spatele instituției.
Neoficial, se pare că persoanele vizate de ancheta de la CJ Botoșani și PNL ar urma să fie audiate timp de două zile la sediul DNA din Suceava, joi și vineri, 25 septembrie 2015. (G.E., Ș.V.)
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Mașină izbită de un camion la Flămânzi, trei persoane au scăpat ca prin minune
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Prefectul iese iar din tipare: A chemat o comisie la altcineva „acasă” – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Cursuri gratuite de vorbit în public și leadership oferite liceenilor de Toastmasters Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile