O nouă zi în procesul de corupție al fostului președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu, judecat alături de socru, s-a consumat marți, 31 ianuarie 2017.
A fost rândul următoarelor patru persoane de pe lista martorilor să ajungă în fața instanței de la Tribunalul Botoșani și să răspundă la întrebările adresate de judecător, avocați sau procurorul DNA Suceava.
Audierile de astăzi au fost mai degrabă tehnice și au ajutat prea puțin vreuna dintre părți. Finalul termenului a adus însă o încrâncenare între apărare și acuzare.
A intervenit procurorul DNA care a cerut reaudierea martorului Dumitru Anuței, fost șef de șantier la locul unde s-a construit casa în jurul căreia se învârte acest dosar.
Femeia din banca acuzării a declarat că are mari suspiciuni că martorii au optat să spună adevărul în fața instanței de judecată.
A fost momentul în care au izbucnit avocații lui Florin Țurcanu.
Primul care s-a ridicat și a vorbit respectuos a arătat că nu este de acord cu afirmațiile apărute în ziare, cum că Florin Țurcanu ar fi apărat de o armată de avocați care intimidează martorii din proces.
„Presiunea vine de fapt din partea reprezentantului Ministerului Public”, a fost concluzia avocatului care a continuat cu afirmația că apărarea nu face altceva decât să lupte pentru clientul care are dreptul la un proces corect.
Apărătorii fostului șef al județului au întărit zvonurile care au circulat vis a vis de metodele așa zis agresive ale DNA- ului la audieri unde persoanele invitate nu ar fi avut dreptul să fie însoțite de avocați.
„Spui cum vreau eu și scapi, nu spui cum vreau eu, ai încurcat-o”, ar fi metoda aplicată în acest ”șantaj” al declarațiilor smulse de la martori la sediul DNA.
Avocații apărării au cerut insistent judecătorului să nu accepte solicitările procurorului DNA de reaudiere a unor martori care de fapt nu ar fi dat declarațiile așteptate de anchetatori, fără să se ia în calcul și dezvăluirea adevărului.
„Este un handicap care devine tot mai mare, toți martorii au fost audiați cu ușile închise fără să aibă posibilitatea la un apărător”, a continuat apărarea.
În încheiere, avocații apărării au arătat că DNA pratică tehnici staliniste de intimidare a martorilor iar sintagma ”persoana să existe că dosarul îl facem noi” s-ar potrivit minunat în cazul lui Florin Țurcanu.
Judecătorul a dat asigurări că inculpații vor avea parte de un proces corect și că va răspunde la următorul termen dacă va accepta sau nu reaudierea unora dintre martori.
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024