Procurorii DNA fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni contra libertăţii persoanei, comise în perioada 2014-2015. Mai multe percheziții au avut loc în județele Iași și Suceava.
Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, vizat în această anchetă ar fi judecătorul Dan Anton de la Curtea de Apel Iaşi. Acesta ar fi suspectat de trafic de influenţă pentru rezolvarea unui dosar. Magistratul a fost escortat de jandarmi, de la locuința sa, la sediul Curţii de Apel Iaşi, acolo unde vor fi efectuate percheziţii. Aceleaşi surse susţin că în această cauză ar mai fi vizaţi un avocat şi o procuroare din orașul Darabani.
”Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni contra libertăţii persoanei, comise în perioada 2014-2015. În cursul zilei de 21 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 10 locații situate în judeţele Iaşi şi Suceava, reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăți comerciale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”, se arată în comunicatul DNA.
În luna iunie, procurorii DIICOT au făcut percheziții în mai multe locuri din Iaşi, într-un dosar de evaziune fiscală şi trafic de influenţă, printre persoanele vizate fiind judecătorul Dan Anton de la Curtea de Apel Iaşi, care era suspectat că a intervenit în favoarea unor persoane condamnate.
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024