Unul dintre puținele licee botoșănene înscrise la festivalul – concurs de Miss Preuniversitaria 2016, ediția a XXIII-a, a ieșit din cursa frumuseții.
În această seară de 5 martie 2016, la ora 18.00, Colegiul Național A.T. Laurian urma să susțină pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor ”Nicolae Iorga” Botoșani concursul de miss, însă, din păcate, evenimentul a fost anulat. Din surse neoficiale, s-ar părea că organizatorii nu ar fi ajuns la o înțelegere cu instituția de cultură. Astfel, anul acesta doar trei licee se vor ”duela” pentru titlul cel mare și nu în ultimul pentru coroniță. Au rămas în concurs Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, care a organizat deja evenimentul pe 20 februarie, Colegiul Economic ”Octav Onicescu” pe 17 martie și Liceul Tehnologic ”Elie Radu „15 martie 2016.
Regulamentul pentru participarea la acest concurs prevede ca elevele concurente la proba de Miss să fie acceptate după o preselecție făcută în liceu, se va ține cont de aspectul fizic și respectarea standardelor - înălțime, greutate, talie, etc. Concurentele de la această probă vor evolua în timpul spectacolului prin mai multe apariții în fața publicului și a juriului, în vestimentații diferite: ținută de zi, ținută de seară, ținută sportivă, proba de dans” - se arată în documentul postat pe site-ul CCS Botoșani.
Un copil din Botoșani s-a rătăcit în Ajun după ce a plecat cu colinda
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile