Procedura de votare pentru Comisia de Disciplină din cadrul colegiului a avut loc timp de două zile, respectiv pe 22 și 23 septembrie 2023.
Alegerile s-au desfășurat în format hibrid, ceea ce înseamnă că doctorii au putut vota atât la sediul Colegiului Medicilor cât și online.
Conform procesului verbal, au votat doar 83 de medici. Asta deși pe lista alegătorilor erau aproape 500 de persoane.
În consecință, vor fi organizate noi alegeri.
„Urmare centralizării prezenței la vot se constată că nu s-a îndeplinit condiția de participare (cvorum) de două treimi din numărul membrilor cu drept de vot, respectiv două treimi din 566.
Turul doi se va organiza în perioada 7 -8 octombrie 2023. Al doilea scrutin se consideră valabil indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot”
Se arată în procesul verbal publicat de Colegiul Medicilor
Reamintim candidaturile depuse pentru Comisia de Disciplină.
Comisia de disciplină este formată din șase medici, astfel că există concurență pentru aceste locuri.
Dispar bancomatele din România: Cu ce vor fi înlocuite ATM-urile
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Vacanța de primăvară 2025: Când începe și câte zile libere au elevii
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Ioana Ignat, detalii despre schimbările din viața ei: Ce spune despre relația cu Sebastian Dobrincu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Se oprește apa din cauza unor lucrări, vor fi afectate trei străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile