Unii aleșii de la municipiu sunt atât de preocupați de soarta societăților la care Consiliul Local este unic acționar încât muncesc și în zi liberă. Mai exact, pe 24 ianuarie, când se sărbătorește Unirea Principatelor Române.
Chiar în acea zi, consilierii locali Ioan Brânzei și Vasile Chiru, reprezentanții CL în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Urban Serv SA, s-au întâlnit pentru a dezbate o sesizare a unui membru al consiliului de administrație.
La câteva luni după ce el însuși a votat numirea lui Cezar Nicuță în funcția de director general al amintitei companii, brașoveanul Ion Sorici a reclamat la AGA faptul că desemnarea juristului de la Locativa în respectivul post ar fi fost nelegală.
Adresa membrului CA fusese făcută pe 17 ianuarie și exact după o săptămână cei doi aleși de la municipiu au anunțat în scris că, ”nu suntem de acord cu hotărârea CA” privind numirea lui Cezar Nicuță.
”Considerăm că dat fiind situația grea a unității, recomandăm implicarea comitetului de nominalizare și remunerare, în sensul propunerilor pentru funcția de director adjunct, privind respectarea criteriilor de selecție conform cu OUG 109/2011”,
Ioan Brânzei și Vasile Chiru în scrisoarea trimisă CA.
Practic, cei doi cereau desemnarea unui director adjunct cu respectarea ordonanței privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, care în principiu prevede organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor de directori.
”Noi am făcut acea adresă și în funcție de răspuns vom vedea ce vom face mai departe. Acolo trebuie neapărat actualizate tarifele fiindcă nu s-au mai actualizat din 2013. Ei în loc să se ocupe de modificarea tarifelor își ocupă timpul cu tot felul de probleme contradictorii”,
Ioan Brânzei, reprezentant AGA la SC Urban Serv SA.
Acesta a adăugat că este foarte posibil ca după primirea răspunsului de la CA-ul societății de salubrizare să îl prezinte în AGA extinsă, practic întreg Consiliului Local, pentru a se lua o decizie.
Scrisoarea are inclusiv un fel de ”post scriptum” în care se menționează tocmai faptul că, ”deoarece este zi liberă, azi, 24.01.2018, adresa este primită de secretariat CA și directorul general, urmând a fi înregistrată cu primul număr de înregistrare din data de 25.01.2028”.
Graba celor doi consilieri social-democrați de a dezbate reclamația unui membru CA într-o zi nelucrătoare se poate explica prin faptul că în dimineața zilei următoare consiliul de administrație avea ca punct principal pe ordinea zi demiterea directorului general Simion Drelciuc, tocmai la propunerea directorului adjunct Cezar Nicuță.
Cel vizat susține însă că numirea sa a fost una perfect legală și a ținut cont de legea administrației publice locale.
”Nu ai ce să scoți la concurs pe acest post pentru că nu este vacant, ci suspendat temporar pentru că ocupantul este numit într-o funcție de demnitate publică, iar pe posturile de acest tip poate fi numit cineva doar prin delegare. Pe acest post putea să vină și altcineva din unitate”,
Cezar Nicuță, director adjunct SC Urban Serv SA.
Acesta este și membru al consiliului de administrație și susține că ”AGA mică”, așa cum este denumită și structura formată din cei doi consilieri locali, nu are nici o atribuție legală în desemnarea directorilor.
Consiliul de administrație urmează să trimită un răspuns către AGA.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024