Consiliul Judeţean Botoşani este pe cale să primească cea mai grea lovitură din ultimele două decenii. Lichidatorul judiciar de la SC Apa Grup SA încearcă să atragă răspunderea directă a instituţiei pentru falimentarea societăţii, ceea ce ar însemna ca unitatea să fie răspunzătoare pentru adunarea unor creanţe de 87,6 milioane lei.
"Persoana căreia îi este imputabilă apariţia stării de insolvenţă este acţionarul majoritar, Judeţul Botoşani"
Constantin Dascălu a depus la
Tribunalul Botoşani o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a CJ pentru întreg pasivul societății debitoare rămas neacoperit. Într-o întâmpinare care se întinde pe şase pagini lichidatorul aduce o mulţime de argumente pentru care
CJ Botoşani trebuie tras la răspundere. Cel mai important este acela că, în calitatea sa de acţionar principal la
SC Apa Grup SRL, CJ Botoşani a condus practic societatea, directorii acesteia neavând decât rolul unor executanţi.
„În prezent însă, considerăm că suntem în măsură să constatăm că persoana căreia îi este imputabilă apariţia stării de insolvenţă este acţionarul majoritar, Judeţul Botoşani, care a contribuit la apariţia acestei stări”, arată
Constantin Dascălu.
Dezmăţ cu salarii şi indemnizaţii pentru şefime
Acesta a identificat mai multe motive pentru intrarea societăţii comerciale în insolvenţă şi apoi în faliment, printre care achitarea unor lefuri cu mult peste salariul mediu pe economie, a unor indemnizaţii disproporţionate pentru membrii CA, AGA şi cenzori, existenţa unor pierderi uriaşe de apă, de circa 60%, care s-au perpetuat şi după realizarea unor investiţii consistente din fonduri europene.
În întâmpinare sunt foloste cuvinte precum,
„fapte ilicite”, „prejudiciu”, „culpă”.
[[banner]]
Şeful CJ vrea să îi bage în proces pe toţi foştii şefi de la "Apă"
Actualul
preşedinte al CJ Botoşani intenţionează la rândul său să atragă în solidar toţi foştii directori generali şi adjuncţi, foştii membri ai consiliului de administraţie, foşti membri AGA.
„Să nu lupt eu singur, că nu eu sunt responsabil de ceea ce s-a întâmplat din 2000 încoace. Vreau să chem în solidar, în acest proces, toţi conducătorii care au condus această societate, AGA şi CA din 2000 încoace şi aici sunt foarte mulţi şi o să cerem sechestru pe toate bunurile lor că, dacă eu nu-i chem în solidar, o să spună că nu-i treaba mea, să se descurce Ţurcanu
”, a declarat
Florin Ţurcanu, preşedinte CJ Botoşani.
AGA a fost formată la rândul ei din consilieri judeţeni, astfel încât şi aceştia ar putea astfel să devină răspunzători.
Pentru aceste lucruri, precum şi pentru angajarea unei case de avocatură special pentru acest proces, se vor iniţia proiecte de hotărâri la şedinţa ordinară a CJ Botoşani de luna aceasta
(S.B.)
[[galerie-foto]]
Botoşăneanul a atras atenţia încă din 2010 asupra neregulilor uriaşe privind falimentarea SC Apa Grup SA şi SC Termica SA:
Inginerii financiare de zeci de milioane euro la CJ şi Primărie