Titlul nu se dorește a fi o figură de stil și nici nu reprezintă o hiperbolizare, ci este purul adevăr: la Botoșani abonații persoane juridice ai SC Nova Apaserv SA au plătit în 2015 apa de ploaie din 2014. Iar dovada o reprezintă corespondența purtată de filiala unui partid cu compania de apă și canalizare controlată de Consiliul Județean Botoșani.
În luna iunie a acestui an, filiala județeană a Partidului România Mare, care își desfășoară activitatea într-o clădire din cartierul Bucovina, a primit factura pe luna mai. Nu mică le-a fost mirarea reprezentanților PRM Botoșani să constate că SC Nova Apaserv SA le cere să achite 3 metri cubi de apă, tot atât pentru canalizare și nici mai mult, nici mai puțin de 6,42 mc de apă meteorică. Astfel, din factura totală de 40,5 lei, aproximativ jumătate ar fi reprezentat apa de ploaie.
Cum județul se confrunta pe atunci cu seceta, liderii PRM Botoșani au trimis o contestație societății de apă și canalizare.
”Nu înțelegem cum pe fondul lipsei de precipitații (secetă excesivă, aspect constatat inclusiv de organele centrale), totuși în facturile emise pentru filiala județeană a PRM la rubrica «meteo», apa pluvială apare în cantități mari, trecute lunar, pe care noi nu le însușim”, se arăta în scrisoarea trimisă de Eugen Nițură și Valeriu Apetrei, președinte, respectiv prim-vicepreședinte PRM Botoșani.
CITEȘTE ȘI:
Culmea este că acesta din urmă, în calitate de membru al consiliului de administrație al fostei SC Apa Grup SA propusese și obținuse aprobarea pentru anularea achitării apei pluviale la persoanele fizice. Au rămas însă cele juridice, despre care reprezentanții operatorului au dat un răspuns pe care i-a lăsat interziși pe PRM-iști.
”Vă comunicăm că facturarea apei meteo se face în funcție de precipitațiile meteo căzute pe raza municipiului Botoșani în anul anterior, conform datelor primite de la ANMH”, arătau Gabriel Cîrlan și Cristian Romanovschi, director general, respectiv director comercial la SC Nova Apaserv SA.
Valeriu Apetrei susține însă că lucrurile n-ar sta tocmai așa:
”Am găsit în lege și nu se plătește în funcție de ploile din urmă cu un an”.
Cert este însă că, pentru a nu acumula debite, PRM Botoșani a achitat totuși facturile cu apa meteorică mai mare decât cea consumată, în ciuda secetei din acest an.
CITEȘTE ȘI:
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024