Cei doi angajaţi de la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani sunt cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, după ce ar fi determinat familiile unor persoane decedate să beneficieze de serviciile unei anumite firme de pompe funebre.
Pentru fiecare mort direcţionat spre respectiva firmă, angajaţii de la morgă primeau câteva sute de lei.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu, susţine că ancheta îi vizează şi pe reprezentanţii societăţii respective, care nu avea autorizaţie sanitară.
"Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi exercitarea fără drept a unei profesii. Din verificări a rezultat faptul că angajaţi ai unei unităţi spitaliceşti din municipiul Botoşani ar fi recomandat, contra unor sume de bani, o anumită societate de pompe funebre, aparţinătorilor",
a afirmat Delia Nenişcu, potrivit Agerpres.
Cercetările sunt efectuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Un mort și patru răniți la locul de muncă, anchete declanșate de ITM
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani privind solicitarea pentru emiterea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
S-a adoptat: Guvernul mai dă o zi liberă angajaților de la stat
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
O mănăstire din Botoșani va fi restaurată: CÂND vor fi finalizate lucrările
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile