Într-un județ în care visul aproape oricărui botoșănean este să devină angajat la stat mai există și excepții. Care, ce-i drept, nu vin de la o instituție, ci de la o societate de stat care în mare parte trăiește din veniturile primăriilor.
Deși este condusă de cel mai tânăr director general pe care l-a avut de la înființarea în 1998, societatea la care singurul acționar este Consiliul Local Botoșani, este una îmbătrânită.
Potrivit unui raport de activitate depus anul acesta la Primăria Botoșani, 109 din cei 223 de angajați au între 51 și 70 de ani.
Prezent în studioul ”Botoșăneanul TV”, Gabriel Tanasă a arătat că unitatea la cârma căreia se află întâmpină reale dificultăți în a găsi personal dispus să presteze mai ales munca de pe teren.
”Am încercat tot timpul să găsim tot felul de metode prin care să stimulăm practic angajarea unui personal cu o medie mai scăzută de vârstă. Este foarte dificil, vedeți că acum toată lumea are acces foarte ușor la studii universitare de lungă durată, la licențe și poate uneori tratează lucrurile într-o manieră nu tocmai corectă și cred că este oarecum rușinos să îți desfășori activitatea într-un astfel de domeniu”,
Gabriel Tanasă, director general SC Urban Serv SA.
Cele mai mari probleme sunt pe partea de colectare, mai exact acei salariați care deservesc autospecialele ce ridică gunoiul de la platformele din cartiere și de la case, doi manipulanți și un șofer pentru fiecare.
Aceștia încarcă pubelele în mașină și fac curățenie la containere.
”Am găsit tineri... Ultimii doi tineri cu care ne-am intersectat au lucrat trei zile la noi și ulterior au hotărât să înceteze contractul. Întotdeauna facem contracte pe perioadă determinată, vrem să vedem că sunt persoane dornice să muncească pentru că la noi nu ai cum să păcălești sistemul pentru că orice zi în care nu îți prestezi activitatea sau nu o prestezi bine, se vede”,
Gabriel Tanasă, director general SC Urban Serv SA.
După jumătate de săptămână de la angajare, cei doi tineri au renunțat, motivând efortul fizic continuu pe care trebuie să îl depună.
În schimb, au oameni care s-au angajat încă de la constituirea societății, iar directorul a ținut să le mulțumească, exprimându-și convingerea că vor face o treabă foarte bună și în continuare.
”Cine crede că vine la Urban Serv pentru un job călduț la stat se înșală. Exista și un mit că la Urban Serv ar exista salarii extraordinar de mari. Nu! Salariul nu este extraordinar de mare și de aceea trebuie să facem continuu eforturi ca să putem stimula tinerii să vină”,
Gabriel Tanasă, director general SC Urban Serv SA.
Neavând alte soluții, Urban Serv a păstrat în unitate și pensionari, cu precădere pe partea de colectare, astfel explicându-se faptul că are angajați și de peste 65 de ani.
SC Urban Serv SA nu găsește greu doar oameni pentru munca de teren. Anul acesta, după demisia unei juriste, a organizat de patru ori concurs pentru a-i ocupa postul de Specialist achiziții publice, în cadrul Biroului Achiziții Aprovizionare.
VEZI ÎN VIDEO DE LA 15:26
v
Botoșăneanul Vlad Plăcintă premiat de mitropolitul Teofan cu diploma de vrednicie – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
El este șoferul care s-a izbit în mașina Poliției! A fost REȚINUT în urmă cu scurt timp – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Șofer „tras la răspundere” de polițiști: I-au confiscat și ceva marfă
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Patru elevi botoșăneni și profesorii lor, vizită în Macedonia de Nord
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024