Sentința nu este definitivă.
Un bărbat din Vorona, județul Botoșani a fost condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare de Judecătoria Suceava pentru un accident mortal pe care l-a provocat în luna martie a anului trecut, în orașul Liteni.
Botoșăneanul a fost judecat pentru trei infracțiuni, având în vedere că s-a urcat la volan fără a avea permis de conducere și, după accident, a părăsit locul faptei. Având în vedere că inculpatul a executat în jur de trei luni de arest preventiv, el mai are de executat efectiv 2 ani de închisoare. Totuși, important de precizat, sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, potrivit Monitorul de Suceava.
Accidentul cu final tragic s-a produs la Vercicani - Liteni.
Conform anchetei coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, pe data de 16 martie 2021, Florin Ursu, domiciliat în comuna Vorona, județul Botoșani, în timp ce conducea o Skoda Octavia pe DJ 208C, pe raza satului Vercicani, având direcția de deplasare Joldești-Liteni, în dreptul unui imobil, l-a acroșat pe Liviu I., în vârstă de 51 de ani, din Salcea, care se deplasa pe marginea drumului, în calitate de pieton.
Polițiștii au găsit la fața locului doar mașina, nu și pe șofer. Fugarul a fost identificat ulterior.
Ancheta ulterioară a indicat faptul că bărbatul, fără a deține permis de conducere, se deplasa imprudent pe drumul județean, cu o viteză de circa 70-72 de kilometri la oră în localitate, acroșând pietonul, leziunile ducând în scurt timp la deces. Când a fost descoperit accidentul, pietonul era decedat.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2022-11-08/2-ani-de-inchisoare-cu-executare-dupa-ce-a-condus-fara-permis-a-accidentat-mortal-un-om-si-a-fugit#ixzz7k48y8nie
(Sursa foto – depositphotos.com)
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024