În noaptea de 07/08.05.2010, în jurul orei 01.30, poliţiştii din comuna Unţeni au oprit în trafic, pe DN 29, un autoturism taxi, care se deplasa pe relaţia Săveni - Botoşani.
La solicitarea poliţiştilor adresată conducătorului auto de a prezenta documentele pentru control, atât acesta, cât şi cei doi pasageri aflaţi în autoturism au declarat că nu au nici un fel de document asupra lor.
Procedându-se la verificarea autoturismului, în portbagajul acestuia au fost găsite patru buturi de bovină, cu piele şi copite, despre care cei trei au afirmat că le-au cumpărat de la o persoană necunoscută din Săveni.
Persoanele aflate în autoturism au fost conduse la postul de poliţie iar cu ocazia verificărilor s-a stabilit identitatea acestora în persoana lui C. MARIUS de 21 de
ani, (conducătorul auto), A. COSMIN OVIDIU de 19 ani şi D. CRISTIAN de 16 ani, toţi trei din municipiul Botoşani.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că buturile provin de la o bovină sustrasă de cei trei din comuna Ungureni.
În fapt, în noaptea de 07/08.05.2010, în jurul orelor 23.00, aceştia s-au deplasat pe raza localităţii Ungureni, cu autoturismul marca Opel Astra, condus de C. MARIUS, iar din curtea Spitalului comunal Ungureni, au sustras bovina aparţinând lui B. Niculai, din aceeaşi localitate.
Deplasându-se în afara curţii spitalului, cei trei au sacrificat şi tranşat animalul, după care au încărcat în autoturism cele patru picioare ( buturi), abandonând restul bovinei.
Faţă de C. MARIUS şi A. COSMIN-OVIDIU s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind reţinuţi pentru 24 ore în arestul I.P.J.Botoşani.
Aceştia urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni cu propunere de arestare preventivă; D. CRISTIAN este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat, în cauză urmând a se propune soluţie procedurală.