”Treș” este cartea pe care Dan Naciu și Dan Sociu și-au așezat semnătura. Doi botoșăneni de 43 și respectiv 44 de ani.
Cartea ”Treș”, scrisă de Dan Sociu și Dan Naciu, a apărut de curând la Editura Tracus Arte.
”Sunt amândoi din Botoșani, se știu din adolescență, au băut mult împreună, în orașul natal, în Iași, în București, au încercat să trăiască și pe munte, pe Rarău, vreo două luni, la o stână părăsită, au trecut, împreună și separat, prin ani de mare treșuială, acum Sociu traduce cărți și Naciu desenează hărți pentru o firmă de urbanism”, aflăm din prezentarea de pe situ-ul Editurii Tracus Arte.
Despre cartea celor doi scriitori, un al treilea botoșănean (firește, tot Dan) scrie:
”Cu un titlu în cea mai bună descendență mizerabilistă, Treș ne propune două texte autoreferențiale magnetice, dense emoțional, foarte bine strunite stilistic. Cei doi Dani din Botoșani își fac de cap literar, spre deliciul cititorilor”.
Despre Dan Naciu, scriitorul Dan Lungu spune că este ”imploziv, timid, contorsionat, ventriloc”. În schimb, Dan Sociu ”are o privire cu rază medie de acțiune, imprevizibilă, de o cruzime bine temperată, de o sinceritate programatică, de o luciditate fără miză declarată”.
”Ambele personaje par analfabete empatic și cu sentimente anesteziate local, ceea ce le face să ne livreze detalii surprinzătoare, sordide sau dureroase cu multă dezinvoltură. Dan Naciu ne propune un mizerabilism 2.0, next generation, în timp ce la Sociu subrealismul contondent alunecă în eseu ori în episoade suprarealiste. Ambele personaje principale, care poartă chiar numele autorilor, sunt mobile, se mișcă dintr-un oraș în altul, dintr-o țară în alta, dintr-o secvență a memoriei în alta, dintr-o relație sentimentală ori prietenească în alta, ceea ce imprimă un dinamism special. Totul curge, lumea e moale, memoria este lichidă. Suntem absorbiți într-un flux. Alcool, sex, etnobotanice, cinism involuntar, depresie, puseuri religioase, ong-uri, exorcizări, pisici care vomită, homoerotism și multe altele. Nicio asemănare cu realitatea nu este întâmplătoare”,
Dan Lungu, scriitor
„Emoții în zbor”: O tânără artistă îi invită pe botoșăneni la prima sa expoziție
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Încă un primar decedat astăzi, mesaj din partea senatorului Doina Federovici
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Bodyguardul din Botoșani care îl apără pe Călin Georgescu și-a BĂTUT propriul tată
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Un botoșănean aruncă în general un kilogram de gunoi pe zi
Ramona Lupu
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile