Deși au tot fost discuții în contradictoriu timp de vreo 20 de minute până la urmă a ieșit cum au vrut PSD-iștii din Consiliul Local. Adică să își impună propriii oameni în adunările generale ale acționarilor la societățile aflate sub tutela CL.
De fapt, s-a decis un fel de adunare în cadru restrâns, urmând ca oricum deciziile importante privind date financiare sau componența consiliilor de administrație și soarta directorilor să fie decise tot în AGA formată din 23 de membri.
Prin proiectul inițiat astăzi, PSD a propus ca următorii consilieri să reprezinte interesul Consiliul Local în cele patru societăți:
Urban Serv : Vasile Chiru și Ioan Brînzei
Modern Calor : Ady Petrușcă și Gabriel Tănasă
Eltrans : Călin Bosovici și Andreea Buiuc
Locativa : Daniela Vicol și Silvia Diaconu
Ștafeta de la Gabriel Alecsandru a fost preluată de noul președinte de ședință, Călin Bosovici care l-a stârnit la un monolog pe autoproclamatul lider al liberalilor din PNL.
”Dați-mi voie,este dreptul meu să vorbesc, au mai încercat și alții să-mi pună pumnul în gură și nu au reușit”, i-a replicat Eugen Țurcanu colegului din fruntea mesei când acesta a cerut sec: Vot!
Evident, Eugen Țurcanu nu a fost de acord cu propunerile:
„Poate ar fi fost bine să ne gândim la binele orașului, la aceste societăți care necesită o amplă reformă indiferent de cine face parte din consiliul de administrație sau nu, de cine este director sau nu și poate că din propunerile făcute de dv…dl. Petrușcă are o povară mare la Apă și nu cred că are timpul necesar să meargă la Modern Calor. Era un sfat și dl. Petrușcă ar trebui să aibă înțelepciunea de a se retrage”
Omologul lui de la PSD s-a înfoiat și el și a replicat că tonul a fost dat de fapt chiar de nemulțumiții de astăzi, liberalii, care în Vinerea Patimilor au făcut același lucru cu membrii Consiliului de Administrație de la Modern Calor și Urban Serv.
Atunci aveau majoritate politică.
”Dv. ați pornit ceea ce noi finalizăm astăzi în aprilie când ați organizat concursuri pentru CA de la Eltrans și de la Modern Calor, când erați majoritari în CL. Nici nu ne-ați anunțat și nu ne-ați făcut un semn așa: vedeți că în două luni vin alegerile. Voiam să vă asigur că oricum hotărârile importante la cele patru societăți vor fi luate în CL, în urma unor dezbateri, în urma unor puncte de vedere pertinente, avem și dv. și noi specialiști, deci să nu vă fie grijă că Petrușcă va fi prea înghesuit de probleme”
Mihai Tincu, consilier local PSD
Și discuțiile au continuat. Gabriel Alecsandru a motivat diferența mică de voturi de la alegerile locale care a înclinat totuși balanța către PSD și din cauza căreia ar fi trebuit ca în aceste structuri să fie desemnați câte un reprezentant de la fiecare din cele două partide.
Și tot așa. La vot, evident că proiectul a trecut și a rămas așa cum au vrut inițiatorii. Adică, PSD-iștii.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024