Doi dealeri de droguri au fost condamnaţi ieri de magistraţii Tribunalului Botoşani la închisoare cu executare.
Acuzaţi de introducere în ţară de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, Marian Iosif Grijincu şi Daniel Molociniuc, ambii din Suceava, s-au ales cu pedepse exemplare de 12 ani şi 7 luni de detenţie, respectiv 5 ani şi 10 luni de închisoare. În cazul lui Grijincu, magistraţii au contopit mai multe condamnări primite în trecut de acesta, inclusiv din perioada minoratului. Sentinţa nu este însă definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.
Substanţele psihoactive erau cumpărate de pe dark-net
De altfel, povestea lui Marian Iosif Grijincu, în vârstă de 24 de ani, este destul de tumultoasă. De loc din Rădăuţi, el a intrat în atenţia procurorilor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) încă din 2015, fiind bănuit că făcea parte dintr-o grupare mai vastă de traficanţi de etnobotanice, fiind surprins la un moment dat cu peste 100 de plicuri conţinând substanţe interzise. Gruparea ar fi fost condusă de un alt sucevean, Alexandru Huţuleac, zis "Duţu" (individul care în decembrie 2017 l-a lovit cu sabia în cap pe poliţistul Dan Ciprian Sfichi, care trebuia să-i percheziţioneze locuinţa). Reţinut şi arestat preventiv în 2016, Grijincu a fost plasat la un moment dat sub control judiciar, dar a continuat să vândă droguri.
De altfel, dosarul în care a fost condamnat acum la Botoşani este o disjungere dintr-un dosar instrumentat tot de procurorii DIICOT Suceava împotriva lui.
Pentru a nu voia să fie prins cu drogurile pe care le trafica, Grijincu cumpăra substanţele de pe dark-net şi le distribuia cu ajutorul lui Molociniuc, prin intermediul unor cutii poştale ale unor terţe persoane, care nu aveau cunoştinţă de aceste afaceri.
Grijincu a ameninţat cu moartea un poliţist
Arestat din nou în iunie 2017, el a fost plasat sub control judiciar, doar că în luna decembrie 2017 Grijincu a fost invitat la sediul Poliţiei Rădăuţi pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că instanţa i-a prelungit măsura preventivă. Când poliţistul a vrut să-i prezinte programul de supraveghere, individul a început să-l ameninţe pe poliţist, spunându-i „eşti un om mort”, „îţi crăp capul” şi „bine face lumea că vă crapă capul”, cu referire la cazul poliţistului Ciprian Sfichi, lovit cu sabia în cap în timpul misiunii de liderul grupării din Rădăuţi. În sprijinul poliţistului ameninţat, conform Monitorul de Suceava, au sărit mai mulţi colegi, care l-au încătuşat pe Iosif Marian Grijincu, suceveanul fiind acuzat de ultraj.
Cert este că în urma percheziţiilor efectuate la domiciliul lui Grijincu, procurorii DIICOT au ridicat mai multe săbii, o bâtă de baseball, spray-uri cu piper, dar şi un pistol airsoft.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024