Aproape un sfert din actualii parlamentari au titlul de doctor sau sunt pe cale să obţină acest statut, cei mai mulţi regăsindu-se în rândurile social-democraţilor, respectiv o treime din parlamentarii cu această titulatură. Din cei 460 de parlamentari aflaţi încă în mandat, 97 de aleşi sunt doctori, iar 26 sunt doctoranzi, se arată într-o analiză efectuată de Mediafax.
Alături de demnitari mult mai mediatizaţi, precum fostul ministru al Agriculturii Petre Daea, senatorul Cătălin Voicu, deputatul Iulian Iancu, deputatul Theodor Paleologu sau foştii miniştri Elena Udrea şi Ioan Botiş, se regăseşte şi un deputat de Botoşani. Este vorba de Cătălin Buhăianu, care în primăvara anului precedent a devenit doctor în educaţie fizică cu lucrarea
“Asigurarea medicală sportivă – componentă a optimizării performanţei sportive”.
CITEŞTE ŞI:
Buhăianu a devenit doctor
De asemenea, botoşăneanca Raluca Turcan, în prezent deputat de Sibiu, este doctorand în marketing politic. Mircea Grosaru, deputat al minorităţii italienilor, care oficial figurează pe judeţul Botoşani, este şi el doctor în dreptul comercial. Situaţia parlamentarilor cu asemenea titluri a fost întocmită pe fondul înmulţirii scandalurilor de plagiat din rândul demnitarilor, cel mai sonor din această lună fiind cel al premierului Victor Ponta.
CLICK ŞI VEZI LISTA COMPLETĂ A DOCTORILOR ŞI DOCTORANZILOR DIN PARLAMENT