Ediţia specială a emisiunii Câştigă România! i-a avut învingători pe doi elevi botoșăneni: Alexia Nădejde şi Sergiu Docea, din clasa a şasea a Colegiului Național AT Laurian.
Ei au învins la capitolul cultură generală elevi de aceeaşi vârstă din Argeş şi Cluj, iar pentru performanţă la final au fost răsplătiţi cu biciclete, dulciuri şi cărţi.
Formatul emisiunilor speciale pentru copii ”Câştigă România” este următorul: în platoul emisiunii se află trei perechi de concurenți. Computerul alege de pe harta României un județ de graniță ca punct de plecare, iar misiunea celor aflați în concurs este să ajungă într-un alt județ de graniță. Pentru a merge mai departe, participanții trebuie să răspundă corect la întrebări de cultură generală ce au legătură cu județele ”prin care trec”.
În ultima etapă rămâne o singură pereche de jucători, cea care a răspuns corect la cele mai multe întrebări. La nivel naţional au fost selectate trei perechi de copii cu vârsta între 11 şi 13 ani, foarte isteţi şi cu o cultură românească bogată (valori culturale, tradiţii, gastronomie, geografie şi istorie etc.), din cele trei mari regiuni ale ţării - Moldova, Transilvania, Ţara Românească - pentru a participa la concursul ”Câştigă România!” de pe TVR 2, moderat de Virgil Ianţu.
Iar cu ocazia Zilei Copilului victorioși au fost elevii din Botoșani.
„De fiecare dată când întâlnim la „Câştigă România!” copii inteligenţi şi atât de pregătiţi, cum au fost concurenţii din această ediţie, este o bucurie foarte mare pentru noi toţi. Sunt copii deschişi, relaxaţi şi care învaţă foarte bine. O surpriză extraordinară!”
Virgil Ianțu, prezentator.
Toți cei șase finaliști au fost recompensați cu dulciuri și câte o bicicleta Mountain Bike, ideală pentru plimbări prin oraş sau pe teren semi accidentat. Cei doi câștigători, Alexia și Sergiu din Botoșani, au fost recompensați și cu câte un set „Istoria ilustrată a României și a Republicii Moldova”, format din șase cărți, oferite de Editura Litera.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ACUM: Ședință la Municipiu, consilierii și-au suflecat mânecile, liberalii puțin dezumflați
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ACUM: Valeriu Iftime își prezintă echipa liberală pentru Parlament la ”Botoșăneanul TV” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024