Doi minori din județul Botoșani sunt cercetați de oamenii legii după ce au comis mai multe infracțiuni de furt. Ei au intrat prin efracție într-o unitate școlare de unde au furat bunuri de valoare.
Sâmbătă, 13 februarie 2016, poliţiştii de investigaţii criminale – Poliţia oraşului Darabani au identificat doi minori, ambii în vârstă de 14 ani, din Teioasa – Darabani, ca fiind principalii suspecţi de comiterea unor furturi, în perioada 8 – 11 februarie 2016. În fapt, în sarcina celor doi s-a reţinut că, în noaptea de 8 spre 9 februarie 2016, ar fi pătruns prin efracţie într-o locuinţă din oraşul Darabani (persoana vătămată fiind plecată în străinătate), iar din interior au sustras produse electronice, în valoare de aproximativ 1.500 lei.
De asemenea, s-a stabilit că în perioada 8 – 11 februarie 2016, minorii ar fi intrat prin efracţie într-o unitate şcolară din zona Teioasa – Darabani, de unde au sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 100 lei. Bunurile sustrase din cele două imobile au fost recuperate.
”În cauză continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat” – comunicat IPJ Botoșani.
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
România sub ALERTE meteo: În ajun de Crăciun vor fi precipitații în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile