Printr-o schemă relativ simplă, dar perfect stăpânită de patroni, posesori de studii medii, și executată cu ajutorul samsarilor de vite, oameni cu câteva clase și săraci lipiți pământului, care nu știu nici economie și nici legi, s-a reușit punerea în aplicare a ceea ce procurorii numesc o rezoluție infracțională cu consecințe deosebit de grave.
Zeci de țărani din comune din nordul județului Galați, preponderent din localitatea Ghidigeni, sunt acuzați că au făcut parte din mecanismul de deturnare a taxei pe valoare adăugată, pus în funcțiune de o societate de prelucrare a cărnii din Botoșani. În zece ani de zile, prin aproape 2.000 de facturi emise fictiv, patronii au evitat plata către stat a dărilor care însumează circa trei milioane de euro.
Escrocheria a făcut obiectul unor anchete care au bătut pasul pe loc la autoritățile judiciare din Botoșani ani de zile. La inițiativa Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, Parchetul Tribunalului Galați a redeschis dosarul, pe care l-a trimis, zilele trecute, în judecată.
Societatea ”Dadycom” SRL este firma în jurul căreia s-a țesut, timp de zece ani, un mecanism infracțional pe cât de complex, pe atât de ”rezistent” în timp, dar și profitabil. Bonus, a implicat atragerea unui număr foarte mare de participanți, care au pus umărul la derularea afacerilor ilegale, cărora reprezentanții societății se străduiau să le confere o aparență de legitimitate cât se poate de solidă. Printr-o schemă relativ simplă, dar perfect stăpânită de patroni, posesori de studii medii, și executată cu ajutorul samsarilor de vite din județul Galați, oameni simpli, cu câteva clase și săraci lipiți pământului, care nu știu nici economie și nici legi, s-a reușit punerea în aplicare a ceea ce procurorii numesc o rezoluție infracțională cu consecințe deosebit de grave, nu doar din punct de vedere al prejudiciului, dar și al complexității și întinderii tentaculelor.
Mărfuri, respectiv, vite și carcase de vite, în valoare de peste 122 de milioane le lei, pentru care ar fi trebuit achitată taxă pe valoarea adăugată - TVA - în valoare de aproape 14 milioane de lei, au făcut obiectul tranzacțiilor deslușite de procurorii gălățeni pe durata unui an de anchetă.
Mai mulți samsari, pe numele cărora se făceau plăți, au fost deja condamnați în baza unor acorduri de recunoaștere, pentru complicitate la evaziune fiscală.
”Greii” afacerii, respectiv, administratorul firmei, șeful serviciului de aprovizionare din cadrul firmei, fratele administratorului, precum și omul de încredere care intermedia relațiile dintre afaceriștii de la Botoșani și samsarii de la Ghidigeni, au fost abia acum trimiși în fața instanței, sub acuzațiile de evaziune fiscală în formă continuată în variantă agravată și, respectiv, complicitate la această infracțiune.
Afacerea ”Dadycom”, societate de procesare și prelucrare a cărnii din județul Botoșani, este o afacere de familie, începută prin 2005. După câțiva ani de testare a pieței, cu afaceri în limitele legii, administratorul firmei, Raluca Tipu și fratele ei, Dragoș Alexuc, în calitate de șef serviciu aprovizionare și desfacere, au început să deruleze un altfel de business.
Aparent legal, în plină expansiune, dar în realitate, unul bazat pe scheme contabile care aveau un singur scop: acela de a fenta plata obligațiilor către bugetul de stat, respectiv, a TVA-ului. Timp de zece ani, prin intermediul unui număr de 1.966 de facturi, au ”plimbat” banii obținuți din cumpărarea la ”negru” a vitelor pe care le sacrificau în abatoarele proprii.
”La momentul efectuării acestor achiziţii de la persoane fizice, fără plata TVA, inculpata Tipu Raluca, în calitate de administrator al societăţii, nu a întocmit borderouri de achiziţie ori nu a solicitat file din carnetele de comercializare deţinute de persoanele fizice, proprietare ale bovinelor, pe care trebuia să le înregistreze în contabilitate”, se arată în rechizitoriul de 600 de file, prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a trimis cauza pe masa judecătorilor.
Pentru a da aparență de legalitate comercializării carcaselor, acestea erau ”trecute” printr-o veritabilă rețea de PFA-uri.
Material integral în Viața Liberă…
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024