Ziua de 4 septembrie este probabil ultima în care doi soţi din Adăşeni au mai circulat cu maşina pe care o aveau de ani buni.
Cei doi au sosit dimineaţă în muncipiu cu o Dacia 1310 şi au mers la Spitalul Judeţean. La amiază şi-au terminat treaba, au mai umblat puţin prin oraş şi în jur de 15:00 au pornit spre casă din cartierul Bucovina.
N-au apucat nici măcar să părăsească urbea fiindcă pe strada Ion Pillat, în zona unde întorc tramvaiele, de la motor a început să iasă un fum gros. Şoferul a oprit în apropierea Bisericii Sfântul Spiridon şi a început să stingă incendiul cu extinctorul pe care îl avea în maşină.
În mare viteză soţia sa a scos ce bunuri mai aveau prin automobil şi le-a aşezat pe trotuar. La faţa locului a sosit şi un echipaj de pompieri, aceştia demontând bateria.
Pensionarul nici nu ştia anul fabricaţiei maşinii, avansând provizoriu anul 1988. Spunea că o va da la fier vechi, nu înainte de a mai scoate ce poate de prin dânsa fiindcă „mai am una aşa (o Dacia 1310 – nr.) acasă”.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Începere proiect "DEZVOLTAREA MICROINTREPRINDERII PRINT NORD MEDIA SRL" - cod SMIS: 313855
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Atenție șoferi! Meteorologii anunță COD GALBEN de polei și ceață
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Festivalul cultural „Discuția secretă” în premieră la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Garda de Mediu face apel la investitori pentru obținerea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Ce modificări poate suferi valoarea tichetelor de masă în 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile