Încă un cumplit accident a avut loc soldat cu moartea a trei persoane.
Accidentul a avut loc DN7, în judeţul Sibiu. Din primele informaţii, mama se afla în spate cu copilul, când, din motive rămase deocamdată necunoscute, vehiculul care se îndrepta spre Vâlcea a pătruns pe constrasens şi a intrat în plin în TIR, condus de un bărbat de 45 de ani, din judeţul Dâmboviţa. Pentru cei trei, tatăl de 34 de ani, mama de 31 de ani şi fiul lor de un an şi 3 luni nu s-a mai putut face nimic. Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzei producerii accidentului.
Un accident grav în care au fost implicate un TIR și un autoturism a avut loc luni dimineața pe DN 7, în județul Sibiu. Un copil și doi adulți au murit.Potrivit Centrului Infotrafic, accidentul a avut loc pe DN 7, la kilometrul 240+100 de metri, în zona localității Lazaret, județul Sibiu.
Șoferul unui autoturism a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un TIR, susțin polițiștii.În urma impactului toți ocupanții autoturismului, doi adulți și un minor de un an, au murit pe loc. Circulația în zonă a fost blocată total, scrie Observator.
FC Botoșani și-a aflat PROGRAMUL pentru următoarele CINCI etape
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Patroni amendați la Botoșani: Angajați fără echipamente de protecție și incidente ascunse sub preș
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile