Competiția urmărește dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice necesare intervenției în situații de urgentă la clădirile înalte.
O nouă performanță obținută de colegii noștri, plutonier adjutant Paul Dohotaru și plutonier Robert Șerban.
Cei doi au câștigat locul I, la categoria lor de vârstă, la concursul internațional "Scări", organizat la Satu Mare.
Paul și-a dominat adversarii, la categoria peste 40 de ani, iar Șerban a obținut cel mai bun timp dintre concurenții cu vârste până în 30 de ani.
Probele nu au fost ușoare și au constat în urcarea până la etajul 10 al unei clădiri, pe scările interioare, echipați pentru intervenție și cu diferite accesorii, individual sau pe echipă, formată din doi servanți.
La această ediție au fost înscriși 70 de pompieri, concursul desfășurându-se în interiorul clădirii Palatului Administrativ.
Este a doua oară în acest an când Paul și Șerban ne-au făcut mândrii că suntem colegii lor. În luna iunie, cei doi au obținut locul al III-lea la categoria lor de vârstă, respectiv peste 40 de ani și 20-30 de ani, la concursul "Cel mai puternic pompier".
Atunci, s-au luptat pentru un loc pe podium cu alți 86 dintre cei mai puternici pompieri din 26 de județe şi-au demonstrat abilitățile în mânuirea accesoriilor, ridicarea greutăților și parcurgerea unor trasee cu un grad ridicat de dificultate, cu și fără aparat de respirat.
Felicitări, Paul!
Felicitări, Robert!
Felicitări tuturor participanților!, este mesajul transmis de ISU Botoșani.
Un bărbat a luat taxiul de la Suceava la Iași după ce i-a fost anulat zborul: CÂT a plătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Botoșăneancă celebră ajunsă pe patul de spital în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile