Astăzi la București ar fi trebuit să aibă loc concursul pentru ocuparea postului de director executiv la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani. Organizat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), examenul era programat concomitent cu cele pentru funcțiile similare din alte 11 județe.
Cu aproximativ 24 de ore înainte, ANSVSA a făcut însă public că amână toate concursurile, fără să ofere o explicație foarte clară.
Instituția s-a limitat doar la un anunț lapidar în care se menționa că amânarea se face în baza articolului 471 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, care după cum se poate vedea și mai jos, doar stabilește cadrul pentru amânarea unui concurs:
”Autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului sau, după caz, a examenului, poate dispune amânarea desfășurării concursului sau examenului în cazul în care, din motive obiective, nu se pot respecta data și ora desfășurării concursului. În această situație concursul se amână pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice, calculate de la data inițial stabilită pentru desfășurarea concursului”.
Așadar, cel puțin oficial, nu există un motiv clar pentru care concursul a fost reprogramat pe data de 20 decembrie 2021.
În aceste condiții, au început să circule informații neoficiale privind decizia adoptată.
Iar o explicație vehiculată este aceea că întreaga procedură de concurs a fost demarată în perioada Guvernului Cîțu, ori între timp liberalii nu mai sunt singuri la guvernare, ci alături de social-democrați, care au chiar și mai multe ministere. În consecință, pesediștii ar emite pretenții la anumite posturi din cadrul mai multor DSVSA, mai ales că ANSVSA funcționează direct în subordinea Secretariatului General al Guvernului, pe care în cadrul negocierilor politice de la București peneliștii au fost nevoiți să îl cedeze noilor parteneri de guvernare.
O altă explicație ar consta în faptul că examenul a fost pregătit de fostul președinte al ANSVSA, Robert Chioveanu, demis pe 17 noiembrie de ex-premierul Florin Cîțu și care ar fi avut anumite preferințe ce nu prea ar mai fi valabile după plecarea sa. Totodată, unele condiții impuse prezumtivilor candidați ar fi creat mai multe nemulțumiri și s-ar încerca corectarea lor.
Doar că printr-o simplă amânare nu se rezolvă o astfel de problemă. Și asta întrucât, cel puțin la Botoșani și în celelalte 11 județe pentru care proba scrisă trebuia să aibă loc astăzi, adică Alba, Arad, Argeș, Brăila, Caraș Severin, Călărași, Galați, Gorj, Vaslui, Vâlcea și Vrancea, perioada de înscriere a expirat deja.
La etapa de selecție a dosarelor, comisia de organizare a concursului a avut de analizat două candidaturi și le-a admis pe ambele.
Bineînțeles că, asemeni celorlalte instituții, și ANSVSA se prevalează de Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR) și nu face publice numele celor înscriși, cu toate că nici ANSVSA, ca de altfel nici vreo altă unitate de stat, nu a specificat vreodată care articol din acest mult trâmbițat GDPR ar fi încălcat dacă s-ar ști aspiranții la funcție.
În aceste condiții trebuie din nou să apelăm la informațiile neoficiale, potrivit cărora și-au depus dosarele și au fost și admiși Mihai Țurcanu, director interimar DSVSA Botoșani, și Rodica Zelincă, șef birou în cadrul instituției.
Culmea este că pe 28 noiembrie, cu doar patru zile înainte ca ANSVSA să anunțe rezultatele selecției dosarelor, Biroul Politic Județean al PNL Botoșani a adoptat o hotărâre prin care Mihai Țurcanu este oficial sprijinit pentru ocuparea funcției de președinte la ANSVSA, adică tocmai instituția care organizează concursul.
După destituirea lui Robert Chioveanu, nici fostul prim-ministru Florin Cîțu și nici actualul, Nicolae Ciucă, nu au numit un alt președinte al ANSVSA, prerogativele funcției fiind îndeplinite de vicepreședintele Alexandru Bociu, cu rang de subsecretar de stat.
Mihai Țurcanu a mai ocupat postul de președinte al ANSVSA tot într-o guvernare PSD – PNL, în perioada 2012-2013.
ANSVA a amânat concursul și pentru funcțiile de director executiv în alte șase județe, dar și pentru cele de director adjunct în 14 județe.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024