Polițiștii i-a reținut pe cei doi tineri, care au fost prinși în timp record.
La data de 4 martie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, de 24 de ani, din județul Botoșani și din județul Iași, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Din cercetări a reieșit faptul că cei doi, în noaptea de 3 spre 4 martie, ar fi pătruns fără drept, în locuința persoanei vătămate, un bătrân, de 87 de ani, din comuna Albești și prin întrebuințarea violenței i-au solicitat să le pună la dispoziție banii pe care îi deține, însă victima nu deținea valori în domiciliu. Ulterior, cei doi tineri ar fi sustras două telefoane mobile și au părăsit locul faptei.
În urma sesizării efectuată în jurul orei 8:00, la nivelul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni s-a constituit echipă operativă, fiind angrenat și câinele polițist specializat în prelucrare urme, din cadrul Serviciului Criminalistic, care i-a condus pe polițiști înspre halta CFR Zlătunoaia, pe câmp, fiind observat unul dintre autori care, la vederea forțelor de ordine a fugit, încercând să se sustragă. Acesta a fost urmărit de polițiști pe o distanță de câțiva kilometri, fiind ajuns de câinele de urmă, care se poziționa în fața acestuia pentru a-l împiedica să-și continue deplasarea, în acest mod fiind prins și imobilizat.
Ulterior, din cercetări s-a stabilit faptul că celălalt tânăr bănuit de comiterea faptei se află în trenul Botoșani-Iași, fiind interceptat la Verești, unde a fost scos din tren de către polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi.
Cei doi au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, ulterior față de aceștia fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, urmând ca la finalizarea acesteia să fie dispuse măsuri legale.
Mara, câinele specializat în prelucrare urme, a fost de un real ajutor pentru polițiști, ieri, când a contribuit semnificativ la prinderea unui tânăr bănuit că a tâlhărit un bătrân.
Antrenată să ia urmă de miros din locul faptei și apoi sa ne conducă către autor, Mara a îndeplinit cu succes misiunea de a-l prinde pe unul dintre cei doi tineri bănuiți de comiterea faptei.
În momentul în care, unul dintre tinerii urmăriți a fost văzut pe câmp, îndepărtându-se, la comanda conductorului său, Bogdan Fedor, Mara a alergat spre acesta și a făcut tot posibilul să-l împiedice să-și continue deplasarea, întrucât distanta dintre forțele de ordine și acesta era destul de mare.
Mara l-a pus la pământ de câteva ori, acesta reușind să se ridice și să-și continue deplasarea, întrucât câinele polițist este antrenat să nu muște decât la comandă. Dar, prin acțiunile sale, a redus viteza acestuia de deplasare și a fost ajuns de forțele de ordine, care l-au imobilizat.
Spitalul Județean Botoșani angajează economist fără experiență
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile