S-a întâmplat sâmbătă seară.
În cea de-a doua zi a evenimentului din municipiul Dorohoi, în jurul orei 19.00, un echipaj de jandarmerie a auzit doi tineri care vorbeau la telefon cu o altă persoană, pe speaker, spunându-i că vor veni să ia ,,marfă" de la el.
Deși comportamentul celor doi nu părea suspect, discuția auzită i-a făcut pe jandarmi să le acorde atenție celor doi tineri, în vârstă de 19, respectiv 21 de ani.
În scurt timp, la ieșirea dintr-un imobil din apropiere în care aceștia au intrat pentru câteva momente, jandarmii au efectuat un control corporal preventiv, asupra tinerilor fiind găsită o punguță cu un praf alb, motiv pentru care au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
Pe lângă constatarea acestor fapte de natură penală, jandarmii au aplicat și 11 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 7.000 de lei la Zilele municipiului Dorohoi, pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
ACUM: Târgul Mărțișorului s-a deschis pe Pietonalul Unirii - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Un șofer de 78 de ani fost prins la volanul unei mașini radiate din circulație de șase ani
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Săli de jocuri luate la control de polițiști în miez de noapte: S-au dat amenzi de 30.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Vitezoman prins de polițiștii botoșăneni cu 122 km la oră
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile